 |
| Cărticică de Iubire: Literele stau cum le așează inima |
Am vrut să scriu iar despre Nepal, dar mi-au rămas cuvintele în București. Fiul meu le-a schimbat destinația cu un cadou.
Cadoul lui de 8 martie: o felicitare-cărticică, cum creează el de obicei pentru mașini, cu inimioare colorate și scris întortocheat, și o brioșă cu niște bombonele ca perlele (pe care le-a comparat cu biluțele homeopate).
Le-a pregătit îndelung la școală și a reușit să păstreze surpriza îmbrăcată în mister: s-a scăpat doar o dată că lucrează la o felicitare pentru Ziua Mamei, dar era o surpriză și eu nu trebuia să știu. Am încuviințat, desigur. Puteam face altceva?
 |
| Brioșa din cutia misterioasă |
Astă-seară misterul s-a dezvăluit treptat. O adevărată ceremonie de înmânare a cadoului a început de la mașină. El a coborât înaintea mea, după ce am parcat. Mi-a deschis ușa, cu o plecăciune adâncă, lungă și calculată, până în pământ, cu o mână la piept și cu capul ușor întors spre mine, să vadă dacă intru în joc.
Am intrat desigur. Fiul meu are acest talent special de a mă face să fiu concomitent și pe Terra și în Fantazia. Adică și mamă responsabilă și Prințesă-plutitoare-pe-un-ponei-roz. Așadar am coborât din mașină, cu tot protocolul de rigoare pentru o Prințesă. Am făcut o reverență, plină de grație, pe bordură, în ploaie, între mașină și gardul viu, ambele ude. În locul pantalonilor gri pe care îi purtam, m-am simțit o fracțiune de secundă într-o imensă crinolină pastelată.
Apoi l-am urmat călcând parcă în conduri de argint, în timp ce mă anunța ritos că mi-a pregătit ceva de Ziua Mamei. A schimbat rutina sosirii acasă: a urcat primul scările, s-a chinuit să descuie el, a aprins lumina în bucătărie.
O regie întreagă pentru ca în momentul în care am intrat pe ușă primul lucru pe care să-l văd – desigur, după ce am dat câinele la o parte – să fie pachetul roșu în care era cadoul.
Lângă cadou era el. Ochii îmi fugeau de la surpriză la autorul surprizei: lumina de pe chipul lui umplea de suflet inimile desenate și așeza cu sens literele din cuvintele de pe felicitarea-cărticică. Am aflat apoi că era ”o cărticică de iubire”.
 |
| Un strop dintr-o inimă infinită |
A fost cel mai frumos cadou pe care îl puteam primi: un strop din inima lui infinită.
Uneori fiul meu mă întreabă de mi-a adus el mie în viață. Îi spun mereu că m-a învățat ce e Iubirea. Și cu el am învățat că cel mai important lucru în viață este Iubirea. Iubirea absolută, în care dai totul și totuși te păstrezi cu totul în ființa ta autentică. O iubire liberă. Fără condiții, fără frustrări, fără calcule. O iubire mai puternică decât fricile. O iubire mai puternică decât ceea ce am fost. Atât de puternică încât să mă facă să transform unele din setările mele cele mai profunde ca să fiu un om mai bun și liber.
Mi-a adus libertatea de a fi eu însămi. Probabil că oamenii care ne cunosc cel mai bine sunt cei care reușesc să intre în sufletul nostru cu totul și să ne arate cum suntem noi în autenticitatea noastră. Așa a făcut el. Și m-a făcut să-mi găsesc puterea de a-mi scoate sufletul la lumină. Ca lui să-i fie bine, am vrut să fiu eu întreagă și autentică. Și am reușit.
Am fost educată să fiu puternică. Așa că am crescut ascunzându-mi emoțiile și sensibilitatea, într-o răceală care uneori părea de gheață, ca să mă protejez. Mulți mă consideră dură. Poate și sunt.
A venit însă în viața mea un băiețel și m-a învățat că adevărata putere este atunci când ai curajul să-ți lași inima să bată așa cum vrea ea, când o lași să simtă liber; fără să o închizi în cutii, etichete, așteptări perfecționiste; validări ale celorlalți; culpe și frici.
 |
| O carte liberă de norme și convenții. Din Iubire |
Mă uit la această cărticică-de-iubireși ea spune totul despre cum suntem noi ca oameni și cum am putea fi, atât în relația cu copiii noștri, cât și cu noi înșine și cu adulții din viața noastră. Literele așezate într-o ordine care nu are legătură cu convenția numită ”scris”; două din inimioare au altă culoare decât roșul ultra-uzitat și sunt asimetrice; o inimă roșie se termină undeva în afara hârtiei; paginile sunt inegale și capsate exact pe dos față de o carte obișnuită.
Și totuși, privit din perspectiva sufletului, acest obiect transmite IUBIRE PURĂ. Cuvintele pot fi citite, dacă accepți că literele nu trebuie să fie scrise doar de la stânga la dreapta pentru a avea sens. Cartea poate fi răsfoită și înțeleasă, câtă vreme o deschizi cu sufletul și nu cu rațiunea critică și stereotipică. Inimile transmit bucuria iubirii, oricare le e culoarea și forma.
Privit dintr-o altă perspectivă, a normei, a ceea ce trebuie să fie, a ceea ce e corect să fie sau vor unii adulți să fie, acest obiect poate părea unora o culme a imperfecțiunii. Un pretext de corectare a unui copil care ”a scris greșit”, a ”colorat nepotrivit”, a ”capsat aiurea”. O ocazie de impunere a unei norme a adulților, de a-i da unui copil o lecție.
Și da, copilul ar învăța o lecție. S-ar simți ”inadecvat”, în loc să fie împlinit; respins în exprimarea iubirii lui, în loc să fie împlinit că și-a trăit și împărtășit emoția cu ființa pe care o iubește cel mai mult; ”vinovat” că a greșit. Ar fi o lecție despre cum e bine să ascundă ce simte, pentru a se conforma și a intra în normă pentru a împlini așteptările celor din jur și pentru a fi acceptat și adecvat. Iar o astfel de trăire lasă urme pentru toată viața: o cărămidă solidă în zidul inautenticității, o fisură profundă în identitatea sa de sine.
Perspectiva din care privim și primim vorbele și faptele unui copil o alegem noi, adulții. Conștient sau nu. Liber sau programat.
Un copil provoacă totul într-un adult. Îi provoacă limitele, valorile, rezistența fizică și psihică, iubirea, setările interioare, rutina, hobby-urile, cariera, timpul, perspectivele de viață. Dar cel mai mult îi provoacă egoul, verigile slabe, așteptările sociale și personale, proiecțiile, zonele de comfort și rănile. Aici sunt sursele amprentelor negative pe care un părinte le poate pune asupra copilului său, chiar și atunci când îl iubește.
Dar dacă reușim să facem loc Iubirii Pure pe care un copil o transmite și o poate genera în noi, atunci toate aceste imperfecțiuni devin doar provocări într-un proces de explorare și de descoperire a vieții. Un traseu pe care îl putem parcurge cot la cot cu copiii noștri, odată ce privim viața prin ochii lor.
Iar când privești lumea prin ochii unui copil, prin ce are el nevoie mai mult și mai mult, prin ceea ce el dă absolut liber și natural, e imposibil să nu vezi și valoarea fundamentală în viață: Iubirea Pură. Și atunci și obiectele și acțiunile unui copil capătă alt sens.
Sunt atâtea ”Cărticele de Iubire” pe care copiii noștri ni le deschid în fața ochilor în fiecare zi, cu gesturi simple. Mai e nevoie ca noi să le și citim.
 |
| Supliment de cadou pentru 8 Martie, primit după ce am scris articolul. ”O mașină de iubire”. |
