Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Este bine că USRPLUS s-a dus la ședința de azi a coaliției decis să regleze procedurile de evaluare și de demitere ale miniștrilor și premierului. In mod normal, lucrul acesta trebuia stabilit de când s-au înțeles să facă o alianță la guvernare. Însă nu e suficient.
Problema de fond, care se vede limpede dincolo de schimbul de replici pe teme de proceduri și „documente oficiale” furnizate pe surse sau prin comunicate, este că Guvernul României nu are, după 13 luni de pandemie, o procedură clară și asumată de toată lumea pentru gestionarea crizei COVID-19.
Poate că îmi veți spune că procedura nu există, pentru că nu există strategie. În mod normal, nu aș putea să vă contrazic. Dar pentru situația actuală, dacă nu sunt în stare să facă o strategie, ar putea măcar să facă o procedură în care să stabilească de comun acord și să respecte felul în care:
a) iau decizii;
b) cine/ ce rol, atribuții si responsabilități are în criză;
c) cum își transmit informatia unii către ceilalți, pe orizontal și pe vertical;
c) cum tranșează între ei deciziile, atunci când nu se înțeleg la nivel tehnic, sau chiar între miniștrii;
d) responsabilitățile premierului și ale miniștrilor implicați în gestionarea pandemiei;
e) cum și ce transmit către publicul larg, pentru a crește încrederea și participarea cetățenilor la gestionarea pandemiei și la vaccinare.
Desigur, dacă ar avea inteligență strategică măcar cât cheful de scandal, ar identifica și niște obiective comune, pe care să le împărtășească și despre care să înțeleagă că, dacă sunt atinse, au toți de câștigat, iar dacă nu sunt atinse, au toți de pierdut, indiferent de ce comunică fiecare. Pandemia este o criză care nu se gestionează din vorbe, meme-uri și haștaguri!
Aș vrea să dau trei exemple, pe care le-am identificat citind azi diverse știri (deci fără acces la informații din interior).
Procedura de lucru în interiorul echipei guvernamentale pe tema pandemiei
(*atât pentru gestionarea crizei, cât și pentru procesul de vaccinare, pentru că, de fapt, cele două sunt legate)
La nivel înalt, procedura include două căi de lucru: una oficială (cu tot ce presupune modalitatea instituțională, legală, de luare a deciziilor si de înregistrare a acestora); una informală (cum transmiți rapid informația de la un factor de decizie la altul, cum te consulți rapid atât la nivel politic, cât și la nivel tehnic și instituțional, atât în interiorul ministerelor, cât și în afara acestora, până la nivel local).
După ping-pongul din ultimele zile cu numere de înregistrare și glosele pe teme de grupuri de lucru, mesajul transmis de Guvernul României este că acordă o mai mare importanță procedurilor birocratice, decât chestiunilor de viață și de moarte cu care se confruntă cetățenii.
Mai concret: să existe un dubiu legat de modul de înregistrare a numărului de morți de COVID și să nu existe o discuție informală, rapidă între ministrul Sănătății și premier este extrem de periculos și disfuncțional pentru gestionarea crizei, pentru cetățeni, pentru Guvern și – pentru că nicio criză prost gestionată nu vine fără nota de plată – pentru partidele guvernamentale.
Întrebarea cheie este dacă între premierul Florin Cîțu și ministrul Sănătății Vlad Voiculescu a existat un canal de comunicare directă măcar pentru subiecte legate de pandemie. A existat și Voiculescu nu l-a folosit? E greșeala lui. Nu a existat? Oricât ar încerca ministrul Sănătății să vorbească cu premierul, dacă acesta nu e interesat sau disponibil, e imposibil să deschidă singur comunicarea.
Pe de o parte, cum Florin Cîțu s-a ferit de asumarea responsabilitatii pentru gestionarea pandemiei, așa cum a făcut și Orban, lipsa unui canal de comunicare directă între cei doi ar putea fi simptomatică pentru această fugă de problemă.
Pe de altă parte observ, din informațiile publice, că unii decidenți care nu sunt în USRPLUS refuzau să îi răspundă la telefon lui Vlad Voiculescu, chiar și în situații dificile. Asta se numește sabotaj politic în coaliție și un dezinteres iresponsabil pentru interesul public și viata oamenilor.
Câtă vreme acești oameni sunt în funcții publice, ei trebuie să îndeplinească mandatul dat de alegători, nu să acționeze după umorile lor personale și după interese de moment. Deci poate au nevoie să învețe de la diplomații de carieră și să-și înghită egoul în unele situații, pentru a rezolva problemele cetățenilor.
Arbitrajul între experți
Tot la faptul că nu e o procedura de lucru m-a dus și iesirea lui Raed Arafat care, rapid și aplicat, a comunicat pe Facebook că Ministerul Sănătății nu primise avizul grupului tehnic de lucru de la CNSU pentru criteriile de carantinare introduse în ordin. Din punct de vedere politic, Arafat a știut să se poziționeze în criză, de partea premierului. E normal, el este un supraviețuitor.
Dar din perspectiva interesului public, ieșirea lui punctează o problemă serioasă de gestionare și, implicit, de comunicare în criză: cum procedează Guvernul Romaniei atunci când între tehnicieni nu există acord pe criterii, decizii, argumente? Cine asumă politic decizia de a tranșa lucrurile? Cine asumă politic decizia de a nu rămâne într-un blocaj decizional?
Cine, potrivit îmbârligărelii instituționale actuale, poate face acest lucru?
Părerea mea e că acest rol revine premierului, în colaborare directă și apropiată cu ministrul Sănătății. Dacă experții din Ministerul Sănătății și tehnicienii care sprijină CNSU nu cad de acord, atunci discuția trebuie mutată la nivel politic, între miniștri și premier, iar decizia să fie luată pe baza unui SWOT aplicabil la interesul public, nu la imaginea lor personală sau la jocurile politice.
A fost premierul disponibil pentru așa ceva? A fost capabil Vlad Voiculescu de așa ceva?
După publicarea prezentului articol, a apărut și , care a declarat că ordinul legat de criteriile de carantinare nu a fost discutat în grupul tehnic al CNSU, ci doar ideile pe care le avea secretarul de stat Andreea Moldovan. Mă întreb dacă această declarație este corectă; dacă Andreea Moldova și Vlad Voiculescu au forțat/încălcat procedura, ca să-și impună punctul de vedere, pentru că știau că nu aveau cum să-l convingă pe premier, sau pur și simplu au ignorat care sunt pașii de reglementare.
Rolurile instituționale
Ajungem acum într-o zonă foarte sensibilă. Care sunt rolurile pe care le au diverse instituții și conducătorii lor? Care sunt limitele puterii și responsabilităților fiecăruia actor în parte? Cine, ce face în criza aceasta? Răspunsul la aceste întrebări ar însemna definirea și delimitarea responsabilităților între Ministerul Sănătății, Ministerul de Interne; Departamentul pentru Situații de Urgență; Ministerul Apărării, precum și la nivelul echipei premierului.
Toate aceste clarificări ar trebui să aibă un impact asupra comunicării publice în pandemie, deci și la nivelul Grupului de comunicare strategică.
Dar clarificările acestea ar aduce și o limitare a puterii unor oameni care vor să aibă foarte multă putere. Scandalul prioritizării esențialilor în campania de vaccinare a arătat ce înseamnă să ai putere în criza Covid, cine beneficiază de această putere, ce tip de loialități creezi în sistem.
Controlarea informației și a deciziei i-a consolidat, din nou, puterea lui Raed Arafat, în ciuda rateurilor în gestionarea crizei. Incapacitatea/ blocarea Ministerului Sănătății de a aduce niște schimbări radicale în modul de gestionare a pandemiei a arătat slăbiciunea liderilor săi și i-a protejat pe alți actori, inclusiv pe Raed Arafat, Ministrul de Interne și pe Ministrul Apărării. Controlarea Comitetului Național pentru Vaccinare de către Ministerul Apărării arată puterea ministrului Apărării și slăbiciunea ministrului Sănătății. Și exemplele pot continua.
Cei care pierd însă, în acest complicat joc de putere, sunt oamenii simpli. Oameni care suferă și mor. Oameni care își pierd apropiații. Oameni care își pierd locul de muncă. Oameni care sunt supuși unui stres teribil. Oameni care sunt dezorientați de clovneriile promotorilor teoriilor conspirației și, implicit, devin victimele propagandei externe, care vizează tocmai slăbirea încrederii populației în statul democratic și în vaccinurile de fabricație occidentală. Pentru că, dincolo de pandemie și crizele de personalitate ale liderilor politici locali, mai sunt și state cu interese adverse care joacă pe acest teren.
În concluzie, recomandarea mea de cetățean este ca membrii coaliției să-și facă temele pe toate planurile, nu doar agendele de partid și personale, și să ne conducă prin criză, fără să ne bage în criză. Iar asta înseamnă să învețe din criza asta ce au de reparat la nivelul funcționării instituțiilor care răspund de viețile oamenilor în pandemie și care sunt gestionate de oameni politici.
