#Colectiv; The day we give in is the day we die; Actualitate; Libertate

Imagine oficială de la ceremonia de 1 Decembrie 2015 (Sursa foto: www.presidency.ro)Treceam astăzi pe șoseaua principală din Balș, un orășel care se lungește plictisitor pe drumul dintre Slatina și Craiova, când am constatat că tunurile care păzesc monumentul din centru străluceau în soare ca niciodată. Tricolorul din flori și din panglicile coroanelor le dădea un contrapunct simbolic. Am oprit la semnul unui polițist, ca să las să treacă un pieton, moment în care am auzit că niște boxe împroșcau piața cu muzică populară. Oamenii mergeau însă în continuare grăbiți spre Lidl. În Balș, șoseaua principală, centrul, tunurile, monumentul și Lidl sunt în același perimetru, încadrat de bloculețe comuniste, de patru etaje. Atunci m-a izbit o întrebare…

Sunt unul dintre oamenii care consideră că fostul președinte Traian Băsescu vorbea prea mult, se agita prea mult, se băga prea mult unde nu era treaba lui de șef de stat, potrivit Constituției. Sunt unul dintre oamenii care au și văzut din interiorul sistemului ce însemna această confruntare permanentă.
Sunt așadar unul dintre oamenii care au considerat că, decât un președinte cu un discurs arogant ca al unui puber de cartier, este de preferat…

Sunt și eu unul dintre miile, sutele de mii, milioanele de oameni bulversați de tragedia din #Colectiv. Nu am pierdut pe niciun apropiat, dar mă simt de parcă i-aș fi cunoscut pe toți, toți ar fi fost ai mei și aș fi fost și eu acolo.
Este o rană în mine care se numește #Colectiv.
Pe măsură ce am citit poveștile lor de viață, am înțeles cât de mult erau ca mine și din cercul meu de oameni. Cu mulți dintre ei m-aș fi putut întâlni în oricare altă zi, la muncă, la teatru, la un concert, chiar dacă nu de rock.