Cronici

Public în continuare partea a doua a interviului cu Mihai Constantinescu, directorul executiv al Festivalului Enescu, prilejuit de punerea în vânzare a biletelor pentru ediția 2019, pe 6 martie. Dacă în prima parte am analizat oferta ediției pentru diversele tipuri de public, acum ne-am luat libertatea să trecem și dincolo de program, să explorăm muzica în general, muzica lui Enescu, înțelegerea muzicii lui Enescu de către marii artiști și, odată cu ei, de către noi, spectatorii. 

Lumea trăiește intens fiecare ediție a Festivalului Enescu, se bucură de artiști, de muzică, de starea de spirit unică, specifică celor trei săptămâni de muzică bună. În spatele Festivalului, este o echipă care lucrează cu pasiune. Iar în spatele echipei și, concomitent, în mijlocul ei, este Mihai Constantinescu, directorul executiv al Festivalului Enescu.

Ce poate face un băiat de 11 ani, care află, în timp ce-și spionează părinții, că va avea un frate?
Se sperie. Nu pentru că acesta este răspunsul automat, ci pentru că el și-a dorit întotdeauna un frate mai mare. Ne lămurește cu umor chiar Patrick – acesta este numele lui – prin dialoguri haioase cu sine însuși, cu fratele lui nenăscut și cu prietenul său cel mai bun, Valentin, la care a văzut că e cool să ai un frate mai mare, chiar dacă acesta îi ia bicicleta când vrea.

„Câini”, filmul de debut al regizorului Bogdan Mirică, premiat la Cannes, la secțiunea „Un certain Regard”, și la TIFF, este, concomitent, răscolitor de bun și de dur.

Atât de bun și de dur, încât, pe de o parte, simt nevoia să scriu despre el, iar, pe de altă parte, m-a lăsat cu un nod în gât și mi-e greu să-mi găsesc cuvintele.

Mai mult decât o poveste despre relația dintre un tată și o fiică, mai mult decât o comedie, „Toni Erdmann” este o incursiune surprinzătoare până la nonconformism, profundă, cu umor și căldură, în unele dintre cele mai adânci cotloane ale vulnerabilității umane.
Spre deosebire de…

Public astăzi a doua parte – și ultima – a interviului luat psihoterapeutei Esther Perel. Prima parte poate fi citită aici, iar contextul acestei conversații – aici.

Discutăm mai jos despre pornografie, cultura hook-up și opusul lor – iluminarea: modul în care putem să construim o sexualitate sănătoasă și deplină, atât pentru adulți, cât și pentru copii, pornind de la valorizarea relațiilor și a partenerilor.

Pentru cine vrea să vadă cum a ajuns Esther Perel la distilarea ideilor despre erotism și ce face ea, cu intenție, atunci când vorbește despre sex unei societăți încă mult prea captivă în tabuuri, prejudecăți, rușini, mecanisme de exercitare a puterii prin utilizarea armei sexuale, recomandarea mea este să citească atent interviul de mai jos și continuarea lui de mâine.
Iar apoi să reflecteze. Pentru că, așa cum spune Esther Perel, puține alte lucruri ating concomitent cei patru piloni ai ființei umane – spiritual, mental, emoțional și fizic – așa cum o face sexualitatea.

Mâine și poimâine voi publica, în două părți, interviul pe care i l-am luat pe 4 iunie celebrei psihoterapeute Esther Perel, la finalul conferinței organizate de Gyorgy Gaspar și Otilia Mantelers, la București, în cadrul proiectului lor minunat, #PutereaRelațiilor.
Psihoterapeut intercultural, Esther Perel s-a impus la nivel internațional prin felul în care a redefinit sexualitatea, ca vitalitate erotică, o formă de conexiune de tip superior, tipică doar ființelor umane.

Știm cu toții cine e Harry Potter, dar pe câți dintre noi îi știe Harry Potter?
Pe mine Harry Potter mă știe, atât de norocoasă sunt! A aflat de la fiul meu, când s-au întâlnit prima oară, în timpul unei plimbări pe care o făceam cu câinele, prin parc. „Desigur că te cunosc, Harry! Mi-a citit mama mea despre tine și despre prietenii tăi!”, a răspuns el, cu o voce ușor intimidată, la nedumerirea micului vrăjitor.

Câteva săptămâni mai târziu…

Oricum l-ai lua, ”AFERIM!”, filmul regizat de Radu Jude și produs de Ada Solomon, este o provocare.
Provoacă în primul rând mitologia națională în dulcea sa visare despre spațiul mioritic și puritatea românească, o poveste în care ne îmbăiem metodic din școală – cu textele literare sau istorice din programă, cu profesorii care pun accent pe reproducerea informației și nu pe analiză…