 |
| Mihai Constantinescu, într-unul din puținele inerviuri cu presa (Sursa Foro: Festivalul Enescu) |
Public în continuare partea a doua a interviului cu Mihai Constantinescu, directorul executiv al Festivalului Enescu, prilejuit de punerea în vânzare a biletelor pentru ediția 2019, pe 6 martie. Dacă în prima parte am analizat oferta ediției pentru diversele tipuri de public, acum ne-am luat libertatea să trecem și dincolo de program, să explorăm muzica în general, muzica lui Enescu, înțelegerea muzicii lui Enescu de către marii artiști și, odată cu ei, de către noi, spectatorii.
Reamintesc că atunci când i-am propus interviul, l-am provocat pe Mihai Constantinescu să vorbească din postura de spectator. Dacă la începutul conversației noastre nu prea mi-a mers, în partea a doua am fost mai „fermă” pe poziție. Vă las să descoperiți rezultatul acestei negocieri permanente… Singurul lucru pe care îl spun este că ce a lăsat să se vadă pune Festivalul Enescu în perspective noi, valoroase pentru spectatori și pentru artiști, și incită la reflecție despre muzică, Enescu și naționalismul care poate îngropa opera unui geniu.
– Lăsând la o parte partea de viziune a organizatorului, te rog să te pui în pielea spectatorului, a omului care vine la concerte. Ești spectatorul care ar fi în situația în care să aleagă la ce concerte să meargă. Ce-ai alege tu personal, după sufletul tău?
– După sufletul meu, poate aș alege ce e nou. Dacă sunt specialist, mă uit la lucrările pe care sunt sigur că nu voi mai avea șansa să le mai aud, operele în concert, cu proiecții și așa mai departe. Dacă sunt mare iubitor de muzică și am casa plină de discuri, m-aș duce la seria de concerte-șlagăr, ca să ascult muzică bună, începând, de exemplu, cu concertele de Grieg, Brahms, Ceaikowski.
 |
| Enescu este o stare. Festivalul oferă contextul trăirii acestei stări. (Sursa Foto: Festivalul Enescu) |
– În ce condiții ai fi genul de spectator care alege muzica nouă din programul Festivalului?
– Sunt foarte mulți cei care au posibilitatea să călătorească și să meargă la concerte în străinătate. Cred că în momentul în care ai deja specializarea aceasta și vrei să asculți muzică bună, ajungi să îți dorești să treci de epoca 1800-1900 și să vrei muzică nouă bună. Atunci poți să compari, să alegi. Am avut o discuție cu un compozitor care a zis: „Muzica mea este cea mai bună, pentru că este muzica viitorului!”. Eu am răspuns: „Datoria mea, datoria Festivalului Enescu este să punem pe tapet toate curentele posibile, toate genurile muzicale posibile, pentru ca omul să-și aleagă. Fiecare își alege ce-i place, iar la un moment dat există un curent în favoarea unui compozitor, a unui gen, a unui stil.
Noi ne bazăm nu neapărat pe cei care sunt specialiști – specialiști însemnând criticii muzicali –, ci pe oameni care au păreri formate despre artiști, despre orchestre, care au mai avut posibilitatea să asculte și afară și pe Mezzo. Ei spun: „OK, am ascultat destul genul acesta, hai să trec și în secolul următor, să văd ce se mai întâmplă acolo, pentru că poate nu am avut această posibilitate, pe care mi-o oferă acum Festivalul Enescu”. Iar programul de muzică contemporană este generos: sunt peste 40 de compozitori sub același acoperiș. În 2017, noi am avut public la concertele de muzică contemporană, iar acum sunt sigur că încep să vină și alții.
– Îmi place ideea că „Festivalul îi duce pe oameni în secolul următor”…
– Îi duce în secolul următor, în sensul că îi aduce și în timpul în care trăim. Contemporanii lui Bach, Mozart și Mahler, de exemplu, cântau muzica epocii lor. Este datoria noastră să cântăm și muzica epocii noastre, nu doar să facem o istorie a muzicii. Este o datorie pe care ar trebui să o aibă fiecare festival și fiecare artist, în sensul de promovare și a muzicii contemporane.
 |
| Festivalul Enescu explorează epocile prin muzică (Sursa Foto: Festivalul Enescu) |
– Dintre concertele cu proiecții, ca spectator, care te-ar face cel mai curios, atât de curios încât să mergi să îl vezi?
– Ar fi interesant „Jeanne D’Arc”, nu pentru că este Marion Cotillard, ci pentru că este Jeanne d’Arc și îți oferă posibilitatea să te joci cu proiecțiile. Și „Moses și Aron” îți permite să vezi ceva special, datorită tematicii. De altfel, pentru această operă încercăm să dezvoltăm o soluție inovatoare de prezentare. Apoi ar fi „Frau ohne Schatten”, care este o operă mai provocatoare.
– Știu că de obicei asculți concertele din culise. Acum vreau să te rog să fii în continuare spectator, să ieși din culise și să te gândești că tu cauți ceva anume la Festivalul Enescu 2019. Ce ai căuta tu, ca spectator, la ediția din acest an a Festivalului?
– Aș căuta cele două interpretări ale Simfoniei a III-a de George Enescu. Simfonia a III-a va fi prezentată de două ori în Festival: de Maggio Fiorentino și de orchestra lui Vladimir Jurovski, deci vor fi interpretări speciale; aș mai căuta Recviemul de Verdi, Simfonia a IX-a de Beethoven, Sonata a III-a de Enescu cu aranjament pentru orchestră, care se cântă pentru prima dată în festival – tot o lucrare mai specială.
– De cine este făcut aranjamentul pentru orchestră?
– Este făcut de dirijorul Valentin Doni, la solicitarea violonistei Patricia Kopatchinskaja. Lucrarea aceasta va fi interpretată și în ediția 2021, de Patricia și de London Philharmony.
 |
| Patricia Kopatchinskaja, cea îndrăgostită de Enescu și de muzica contemporană (Sursa Foto: Festivalul Enescu) |
– Cum de i-a solicitat ea să facă acest aranjament?
– Patricia are două mari pasiuni: muzica contemporană și George Enescu. Ea și regretata Mihaela Ursuleasa au prezentat pentru prima dată în România Sonata a III-a de Enescu în varianta pentru pian, vioară și țambal*. A fost ceva deosebit. Când i-am zis acum de sonată, a răspuns că vrea neapărat să o facă în 2021 și am stabilit deja și data. Ea a făcut toate sonatele enesciene. Din punctul acesta de vedere, chiar dacă este din Republica Moldova, prin ceea ce a realizat pentru Enescu, s-a dovedit o adevărată româncă. Și este și o mare iubitoare de muzică contemporană. Este un personaj special.
(* Nota mea: Intrepretarea a fost la Festivalul Enescu din 2011, iar într-un interviu, Kopatchinskaja spunea: „În muzică mă simt acasă, mai ales în ‘Sonata pentru vioară şi pian Nr. 3’ de George Enescu. Prin muzica lui Enescu vorbesc despre propria-mi copilărie, despre limba mea, famlia mea, despre ţara de unde vin, pământul nostru, despre folclorul, despre sufletul nostru. Tot ce ne caracterizează e în această muzică”.)
– Ea a cerut ca această sonată să aibă aranjamentul pentru orchestră? Cine l-a ales pe Valentin Doni să îl facă?
– L-a ales Patricia, pentru că este și el moldovean, se cunosc, au lucrat împreună.
Sonata a III-a de Enescu, interpretată două prietene foarte talentate:
Patricia Kopatchinskaja (vioară) și Mihaela Ursuleasa (pian)
– Ai ascultat acest aranjament? Cum e?
– Da, l-am ascultat. Imaginează-ți Sonata a III-a, care este foarte des interpretată, și atunci este mai ușor de găsit un solist pentru ea decât pentru „Capriciul” de Enescu. Orchestrația urmărește foarte bine ideea, spiritul și atmosfera sonatei. Cel care știe sonata, vede că este o trecere normală, de „amplificare” a pianului. Se aude așa cum ar trebui să se audă.
Poate Enescu a gândit-o ca pe o lucrare pentru orchestră, dar a făcut această reducție la o sonată pentru pian și vioară. Aranjamentul a fost făcut exact așa cum trebuie. Am avut o discuție cu compozitorul Dan Dediu. El mi-a deschis ochii și m-a întrebat dacă nu vreau să prezint această lucrare în Festival.
Poate Enescu a gândit-o ca pe o lucrare pentru orchestră, dar a făcut această reducție la o sonată pentru pian și vioară. Aranjamentul a fost făcut exact așa cum trebuie. Am avut o discuție cu compozitorul Dan Dediu. El mi-a deschis ochii și m-a întrebat dacă nu vreau să prezint această lucrare în Festival.
– Se practică să se facă astfel de aranjamente pentru orchestră?
– Da, se practică. Mi-a mai făcut cineva un aranjament, dar doar pentru orchestră și nu l-am luat în Festival. Toată lumea așteaptă acum un aranjament pentru suita Opus 10 pentru pian, de Enescu. Este nevoie de o minte specială care să o facă și în varianta aceasta. Efectiv, îți trebuie cineva care să aibă capacitatea de a compune așa ceva.
Maestrul Cornel Țăranu a făcut, Maestrul Pascal Bentoiu a făcut, din ce au găsit ei prin manuscrise. Au adunat din „cioburi de iubire” Simfonia a IV-a și a V-a, Capriciul. Bineînțeles că le poți discuta, dar important este că sunt…
Suita nr. 2, Opus 10, de George Enescu, interpretată de pianistul Charles-Richard Hamelin, care va veni în ediția 2019 a Festivalului
– Nu poți să ceri cuiva să facă exact ce ar fi făcut Enescu, dar e un mod de a explora muzica enesciană.
– Până la urmă contează și cum este interpretată. Dacă interpretarea este bună…
– Da, așa e, dar ție ți-e greu să te pui în pielea spectatorului…
– Da, pentru că e nenatural pentru mine!
Dar uite, îi apreciez foarte mult pe cei care și-au luat abonamente. Pentru mine, acești oameni vor să vadă tot ce se poate vedea timp de 23 de zile. Sunt unii care și-au luat abonamentele și la 5 și la 7 și la 10. Ei „mănâncă muzică pe pâine” și atunci nu poți să le spui: „Du-te numai acolo și acolo!”.
Dar uite, îi apreciez foarte mult pe cei care și-au luat abonamente. Pentru mine, acești oameni vor să vadă tot ce se poate vedea timp de 23 de zile. Sunt unii care și-au luat abonamentele și la 5 și la 7 și la 10. Ei „mănâncă muzică pe pâine” și atunci nu poți să le spui: „Du-te numai acolo și acolo!”.
 |
| În așteptarea concertelor, pe scările de la Sala Palatului se simte o vibrație (Sursa Foto: Festivalul Enescu) |
– Dar unii spectatori au nevoie să și aleagă și să se poată descurca prin programul atât de vast al Festivalului!
– La ora aceasta, prin programul pe care îl avem, îndeplinim toate cerințele posibile: de la muzică veche la muzică modernă, de la operă la muzică vocală, unde aducem cele mai bune voci. Nu am pus balet și nu am pus operă în varianta scenică. Poate la edițiile următoare. Eu zic că, așa cum e, e destul.
– Când ți-am cerut interviul, mi-ai spus că nu poți vorbi din poziția de spectator, pentru că te-ai simți ca acel tată cu cinci copii care e întrebat pe care îl iubește mai mult, iar răspunsul tău ar fi că pe toți îi iubești la fel…
– În momentul în care lucrezi la un program, nu poți să spui că un eveniment e mai bun și altul e mai puțin bun, pentru că așa recunoști că nu ai dus la maxim exigențele profesionale. De-asta nici nu poți alege. Eu zic că în trei săptămâni poți să apuci ce e mai bun. Sunt oameni care în trei săptămâni se alimentează cu ce e mai bun și apoi se hrănesc emoțional timp de doi ani de zile din ce au ascultat, până la ediția următoare a Festivalului.
 |
| În momentul de glorie al Oedipe în varianta lui Vladimir Jurowski, prima reprezentare cu proiecții video din istoria Festivalului, dirijorul îl onorează pe George Enescu, ridicându-i partitura (Sursa Foto: Festivalul Enescu) |
– La nivel de emoție a ta, ca om care iubește muzica și om care iubește Enescu, ce ai pus special în Ediția din acest an? Ce ai vrut să fie neapărat în program?
– Simfonia a III-a de Enescu. Așa cum am spus, va fi prezentată de două ori, dintre care o dată cu Vladimir Jurowski și Orchestra Radiofonică Berlin. Eu zic că acestea vor fi cele mai importante momente ale Festivalului, alături de celelalte lucrări de Enescu, pentru că vom vedea ce a înțeles fiecare din lucrarea enesciană.
– De ce consideri că este atât de importantă Simfonia a III-a?
– Practic, noi am descoperit Simfonia a III-a în ultimele trei-patru ediții. Atunci au venit Petrenko, Jurowski, Pappano, cu stilul lor, cu înțelegerea lor față de această lucrare și au destrămat foarte multe idei preconcepute despre ea.
Au câștigat mulți adepți, pentru că ei au prezentat un alt Enescu, un Enescu mult mai intens, mai digerabil, nu atât de monoton cum se făcea până acum, un Enescu cu convulsii, cu suișuri și coborâșuri pe care nu toată lumea le înțelesese.
Au câștigat mulți adepți, pentru că ei au prezentat un alt Enescu, un Enescu mult mai intens, mai digerabil, nu atât de monoton cum se făcea până acum, un Enescu cu convulsii, cu suișuri și coborâșuri pe care nu toată lumea le înțelesese.
 |
| Dirijorul Antonio Pappano, arătând și el partitura publicului de la Sala Palatului, după ce a dirijat Simfonia a III-a, în 2017. (Sursa Foto: Festivalul Enescu) |
Faptul că aceste lucrări au început să se cânte și afară este foarte important. De exemplu, Maggio Fiorentino îl cântă la Florența pentru prima dată înainte de a veni la București, la Berlin se cântă Simfonia a III-a cu Jurowski, pentru prima dată. El a dus-o și la Londra. În 2021, o să o facă Paavo Järvi cu Tonhalle. Deci eu zic că acesta este marele câștig.
– Ce emoții transmite Simfonia a III-a, din punctul tău de vedere?
– Întotdeauna am comparat modul în care acești trei dirijori au prezentat Simfonia a III-a cu fotografia lui Enescu pe care Andrei Șerban a găsit-o în 1995 și a pus-o pe afișul pentru Oedipe-ul montat de el în 1995. Până atunci și acum încă – pentru că poza aceea nu prea este folosită -, Enescu era prezentat ca omul liniștit, bătrânelul care abia mergea, nu supăra pe nimeni, iubea în taină, pe care toată lumea îl considera puțin ieșit din viața socială. Ei bine, în acea fotografie și în Simfonia a III-a, Enescu apare cu pumnul strâns, cu ochii ieșiți din orbite, supărat pe destin. Și eu cred că Simfonia a III-a asta este! A și lucrat foarte mult la ea.
 |
| Afișul operei Oedipe, în regia lui Andrei Șerban (Sursa Foto: hotnews.ro ) |
Până la cei trei dirijori, toată lumea a interpretat această lucrare foarte liniștit. Au considerat că așa trebuie să fie: o lucrare care nu supără pe nimeni, împăcată cu destinul. Ori Enescu este de fapt ce au găsit acești trei mari dirijori, de la instrumentație, până la corul de copii descoperit în premieră de Jurowski (nimeni nu se mai gândise la așa ceva până atunci) și până la convulsiile pe care le transmite simfonia. Acesta este Enescu, acesta este sfârșitul vieții lui Enescu!
 |
| Coperta programului de sală al Oedipe, în regia lui Andrei Șerban (Sursa Foto: Okazii.ro ) |
– Cântând și ascultând în continuu Enescu, îl redescoperim continuu…
– Da, așa e! Mi-aduc aminte acum o conversație pe care am avut-o cu cineva, mai la începutul Festivalului. El spunea să nu mai chemăm străinii, că ei nu știu să cânte Enescu, doar românii știu. Nu e adevărat! Noi avem un anumit stil de a-l cânta pe Enescu, în timp ce artiștii străini au alt stil. De exemplu, Foster a fost primul care a făcut care a făcut Simfonia a III-a, înaintea lui Petrenko, și a descoperit și el un alt Enescu.
Aceasta este foarte bine: să se descopere Enescu! În momentul în care ai „n” variante de Beethoven, de Mahler, de Shostakovici, e normal să ai „n” variante de Enescu, pe care să le judeci, să le analizezi. Unii vor să analizeze doar români care îl cântă pe Enescu. Sunt vreo câțiva care interpretează Enescu și atunci ar însemna să îi analizăm doar pe ei. Acum, în momentul în care cântă atât de mulți, putem să îi comparăm și să vedem…
– Să punem interpretările într-o perspectivă…
– Exact! Putem vedea ce a făcut unul sau altul mai bine. Aici amintesc cum a descoperit Pappano Simfonia a III-a. Eu l-am rugat să o dirijeze, iar el mi-a răspuns: „Cum să o dirijez, dacă nu am ascultat-o niciodată?”. Pappano a mers la Londra și a ascultat Simfonia a III-a interpretată de Vladimir Jurowski. Atunci a descoperit-o și a apoi el a venit la mine, spunându-mi că vrea să facă Simfonia a III-a, cu Accademia di Santa Cecilia.
 |
| Magie, în diverse forme (Sursa Foto: Festivalul Enescu) |
– Mă gândesc acum, în timp ce te ascult, că atunci când artiștii mari și foarte talentați se aud unul pe altul interpretând Enescu, ei înșiși vibrează și intră într-o nouă dimensiune.
– Sigur! Și în general orice mare artist caută ceea ce celălalt nu a găsit încă…
– Deci ei văd mereu ceva ce mai e acolo!
– Da și nu o să vezi un artist mare care să-ți facă o lucrare după o înregistrare. Ei tocmai asta vor, acesta este rostul: fiecare să găsească altceva. N-o să-l auzi pe Pappano dirijând ca Jurowski, sau pe Jurovski dirijând ca Foster, deși ei se consultă unul cu altul. La Oedipe-ul făcut de Jurowski, în 2017, acesta s-a consultat cu Foster în anumite lucruri, de tehnică, dar Jurowski l-a făcut în felul lui, concepția a fost a sa.
– Așadar muzica lui Enescu are această bogăție, aceste resurse infinite care îi stimulează pe marii artiști…
– Este o bogăție pe care noi am ascuns-o până acum. De aceea spun că este stupid să zici că noi suntem cei mai buni la Enescu. Nemții sunt cei mai buni în Beethoven, pentru că el e neamț? Poți să spui că au un anumit stil, că stilul german se potrivește cu un anumit compozitor, dar nu poți să spui că fiecare țară trebuie să-și cânte proprii compozitori.
 |
| Culisele Festivalului Enescu au farmecul lor (Sursa Foto: Festivalul Enescu) |
– E un dialog între artiști, oameni, în jurul unei muzici foarte bune…
– Desigur. După părerea mea, englezii sunt cei mai buni interpreți de Enescu, din varii motive. Cei care au făcut Enescu în Festival, întotdeauna l-au făcut perfect. Vom vedea cum vor fi și italienii.
– Este normal să fie diferențe, pentru că sunt și niște filtre culturale pe care fiecare dintre noi le are și le pune în interpretarea unei opere, de orice fel. Aș spune că și acești mari artiști, oricât de cosmopoliți ar fi, păstrează și exprimă prin felul în care interpretează și ceva din identitatea lor culturală. Filtrul cultural te influențează.
– Am vorbit cu Maxim Vengerov, care vrea să facă în 2021 un CD și vrea să vină aici cu trei sonate de Enescu. Primele două nu ridică probleme, le cunoaște, le-a mai făcut. Dar cu a treia este mai dificil. A descifrat-o, dar avea nevoie de cineva care să i-o explice. Și i-am propus-o pe Silvia Marcovici; au luat legătura și acum lucrează. Silvia face parte din filonul Ștefan Gheorghiu – George Enescu și sunt sigur că or să găsească o soluție.
Desigur că Vengherov nu va cânta ca Silvia Marcovici sau ca Ștefan Gheorghiu, dar este important că el vrea ca cineva să-i explice primele noțiuni despre o lucrare de Enescu, deși știe unele lucrări de Enescu. Și-a dat seama că nu știe tot și vrea să învețe.
 |
| Maxim Vengherov cântă mereu cu sala plină (Sursa Foto: Festivalul Enescu) |
– Ca un teritoriu nou pe care îl explorează
– Da, și mai ales la cei mari…
– Ce interesant! Să fii mare și să vrei să mai explorezi…
– Cum a făcut Jurowski, cu Foster… Jurowski este mare, dar l-a întrebat pe Foster despre Oedipe. Și nu poți să spui că Jurowski este mai mic decât Foster. Sunt sigur că și Pappano, când a lucrat Simfonia a III-a, a discutat și el cu Jurowski.
– Imaginea pe care o am în minte acum este foarte puternică: îi vezi pe acești super-artiști discutând între ei despre Enescu! E ceva ce mie îmi place foarte tare. Acest lucru îți schimbă perspectiva, pentru că noi, într-adevăr, avem abordarea aceasta…
Naționalistă…
 |
| Enescu, un spirit liber și o sursă de inspirație care transcende timpurile și granițele (Sursa Foto: Festivalul Enescu) |
– Da, naționalistă: îl transformi pe marele artist într-o icoană, îl pui pe raft și din când în când mai ștergi praful pe-acolo, ca să-i onorezi moartea, dar nu-i mai dai viață după moarte.
– Exact! Și Simfonia concertantă pentru violoncel – care va fi interpretată anul acesta de Orchestra Filarmonică din Oslo, sub bagheta lui Vassily Petrenko și cu violoncelistul Johannes Moser – a fost o lucrare care a fost ținută la cutie. Nu s-a cântat foarte mult. A cântat-o Han-Nah Chang cu Daniele Gatti, apoi a venit Gautier Capucon cu Bitchkov.
Mi-aduc aminte că după încheierea concertului cu Gautier, a venit să-l felicite violoncelistul Truls Mork, care avusese concertul de Dvorak la Ateneu. L-a felicitat și i-a spus: „Extraordinar!”. Iar eu le-am zis într-o doară: „Data viitoare când veniți, faceți schimb! Tu (adică, Mork) cânți Enescu!”. Și a cântat Enescu în Festivalul din 2017; a și înregistrat Enescu cu Filarmonica din Paris.
Mi-aduc aminte că după încheierea concertului cu Gautier, a venit să-l felicite violoncelistul Truls Mork, care avusese concertul de Dvorak la Ateneu. L-a felicitat și i-a spus: „Extraordinar!”. Iar eu le-am zis într-o doară: „Data viitoare când veniți, faceți schimb! Tu (adică, Mork) cânți Enescu!”. Și a cântat Enescu în Festivalul din 2017; a și înregistrat Enescu cu Filarmonica din Paris.
Numai așa poți să dai drumul muzicii enesciene în lume!
Dacă o ții acoperită, spunând „E a mea!” și doar te lauzi cu ea și că Enescu e român, nu pui muzica enesciană în valoare și nu-l pui nici pe Enescu în valoare.
Locul lui Enescu este pe marile scene ale lumii, iar Bucureștiul are șansa să fie una din marile scene ale lumii, datorită Festivalului Enescu!
Dacă o ții acoperită, spunând „E a mea!” și doar te lauzi cu ea și că Enescu e român, nu pui muzica enesciană în valoare și nu-l pui nici pe Enescu în valoare.
Locul lui Enescu este pe marile scene ale lumii, iar Bucureștiul are șansa să fie una din marile scene ale lumii, datorită Festivalului Enescu!
Simfonia concertantă pentru violoncel și orchestră de George Enescu, interpretată de Orchestra Națională de Cameră a Moldovei, în 2013
