 |
| Noaptea, tărâmul coșmarelor și al secretelor dezvăluite în șoaptă (Foto: Adi Bulboacă) |
Ce poate face un băiat de 11 ani, care află, în timp ce-și spionează părinții, că va avea un frate?
Se sperie. Nu pentru că acesta este răspunsul automat, ci pentru că el și-a dorit întotdeauna un frate mai mare. Ne lămurește cu umor chiar Patrick – acesta este numele lui – prin dialoguri haioase cu sine însuși, cu fratele lui nenăscut și cu prietenul său cel mai bun, Valentin, la care a văzut că e cool să ai un frate mai mare, chiar dacă acesta îi ia bicicleta când vrea.
Ce poate face un băiat de 11 ani, care află, în timp ce-și spionează părinții, că va avea un frate care, probabil, nu va fi capabil să vorbească?
Ei bine, de aici începe provocarea căreia îi răspund fabulos regizoarea Anca Maria Colțeanu și echipa cu care a montat piesa „Trucul lui Patrick”, de Kristo Šagor, la Teatrul de Comedie: Emilian Mârnea (Patrick), Răzvan Krem Alexe(fratele nenăscut al lui Patrick și alte personaje); Matei Vladimir (scenografia); Andrei Stamate (grafica video); Ovidiu Savu (muzica); Ciprian Marinescu (traducerea).
 |
| Patrick, în căutare de răspunsuri (Foto: Adi Bulboacă) |
Patrick, care ni se arată la început în toată copilăria sa, decide să caute răspunsul la această întrebare. „Căutarea” este unul din firele roșii ale piesei, iar spectatorul poate să-l urmeze pe Patrick în explorarea lui, dacă acceptă să se uite pe sine, așa cum este el în viața de zi cu zi, și să se coboare la mintea unui puști de 11 ani, muncit de ceva ce nu înțelege, care se joacă și se prostește cu entuziasmul tipic copilăriei, dar fără ca băiețismele lui să îi sufoce vulnerabilitatea și generozitatea. Pe scurt, cred că spectatorul poate să îl însoțească pe Patrick și să se îmbogățească pe măsură ce el găsește răspunsuri și semnificații, dacă își dă voie să fie empatic nu doar cu băiatul de 11 ani care se prostește și face glume, ci și cu problema profundă cu care se confruntă el.
Ce poate face un băiat de 11 ani, care află, în timp ce-și spionează părinții, că va avea un frate cu un handicap sever, care ar fi posibil să moară chiar înainte de naștere?
 |
| Poți să duci orice secret auzi noaptea, printre șoapte? (Foto: Andrei Stamate) |
Provocarea devine tot mai greu de dus și pentru Patrick și pentru spectator. Inocența lui Patrick, care la început nici măcar nu înțelege că e vorba de un handicap sever și care este excelent redată pe scenă, izbește monolitul fricii din spectator: frica de handicap, frica de a nu fi valizi, frica de a avea copii, rude cu dizabilități, frica de a nu mai fi apți să fim noi înșine, sau de a nu fi vreodată pe deplin funcționali. Inocență versus frică…, iar pe fundal, părinții șușotesc despre ce au de făcut, în condițiile unei sarcini cu probleme. (Nu m-a mirat să văd vreo doi-trei spectatori plecând exact în momentul în care creștea tensiunea confruntării dintre inocență și frică.)
Dar Patrick ne dă un exemplu de ce putem să facem și noi, adulții. Nu bravează, nu se dă mare, ci își trăiește frica și nesiguranța cu o foarte mare gingășie. Răspunsurile lui sunt simple: îmi ajut fratele să învețe să vorbească, chiar dacă va fi greu; nu contează dacă ochii unui om au forma de migdală; e fratele lui, chiar dacă el va fi fratele mai mare.
Patrick ajunge la aceste răspunsuri cu mult curaj și determinare, două trăsături care nu se văd din prima, sub avalanșa de giumbușlucuri copilărești. Este curajos, pentru că își înfruntă fricile și vrea să rezolve ce îl preocupă: cum îl poate ajuta pe fratele lui? Este curajos și pentru că se duce să vorbească cu niște persoane care îl sperie: puternicul Daniel, un fel de bully al școlii; o profesoară, care nu pare chiar cool; o vânzătoare de zarzavaturi cu dizabilitate, un instructor de box, un Profesor ciudat.
 |
| Presiunea socială exercitată prin prejudecăți și stigmatizare, dezvăluită tot prin joc (Foto: Adi Bulboacă) |
Patrick învață din fiecare interacțiune. Dar răspunsul final și semnificațiile și le construiește singur, așa cum și spectatorii pot să o facă, pentru că nimic nu le este dat de-a gata.
Mi-a plăcut piesa pentru felul în care a fost construită și jucată. Punctul forte al construcției regizorale, după părerea mea de spectatoare, constă în balanța dintre inocența copilăriei și dificultatea provocării cu care se confruntă acel băiat, precum și în rezolvarea conflictului interior: fără lecții de morală, ci cu gingășie, sensibilitate și umor. De altfel, cuvântul cheie cu care asociez piesa este „gingășie”.
Actorii joacă fenomenal și își pun sufletul pe scenă. Versatilitatea cu care se transformă în diverse personaje dă un farmec aparte piesei, asemănător teatrului pentru copii.
 |
| Mai mult decât două personaje. O lume. (Foto: Andrei Stamate) |
Ce poate face un băiat de 11 ani și 9 luni care asistă la căutarea prin care trece un alt băiat, de 11 ani, care află că fratele lui va avea un handicap sever?
Nici acest răspuns nu e simplu și l-am așteptat cu sufletul la gură de-a lungul întregii piese. Am fost la spectacol cu fiul meu. L-am urmărit în timpul reprezentației, să văd dacă se plictisește sau se sperie. Nu, copilul a râs când a fost de râs, s-a emoționat când a fost să se emoționeze, a urmărit jocul până la final, cu o plăcere care strălucea pe chipul lui. La sfârșit, a semnificat în felul lui experiența lui Patrick.
Mergeam pe jos prin Centrul Vechi, domnișoare și domni ne îndemnau să intrăm la masă, iar noi doi discutam despre Patrick și trucul lui. La început a vorbit el, iar eu puneam întrebări. Interveneam doar ca să formulez ceva pentru care el nu-și găsea cuvintele. Acest exercițiu îl facem adesea, pentru că vreau să-l învăț să-și trăiască viața cu sens și să nu treacă experiențele pe lângă el, fără să le înțeleagă.
 |
| Chiar și prin Centrul Vechi poți explora trucul lui Patrick (Foto: O.M.) |
Am fost mișcată să văd profunzimea cu care a trăit căutarea lui Patrick și cu care a trecut dincolo de suprafața ludică a piesei. Discuția noastră, echivalentă cu o nouă explorare a experienței lui Patrick și a noastră, a durat aproape treizeci de minute. Redau în continuare doar câteva repere, pe scurt:
- Primul cuvânt cu care a definit piesa, când l-am întrebat cum i s-a părut, a fost: „izbitoare”. „Ce te-a izbit?” „Nu știu. Așa, totul. Mi-e greu să spun… Faptul că un copil va avea un frate cu handicap… E greu.”
- Cel mai mult l-au impresionat „compasiunea” lui Patrick și decizia lui de a fi un frate bun.
- „Ai râs?” „Da, am râs! Erau foarte distractivi cum jucau”.
- I-au plăcut enorm actorii și felul în care Răzvan Krem Alexe se transforma în diverse personaje. A trăit atât de intens aceste transformări, încât mergeam pe stradă și îmi reproducea în mod repetat gesturi sau feluri de a merge ale unor personaje.
- S-a bucurat de grafica și atmosfera spectacolului.
 |
| Pe ringul de box, ca-n viață (Foto: Adi Bulboacă) |
- A înțeles procesul de căutare, prin întrebări și răspunsuri, în care pleacă Patrick. Eu doar i-am adăugat explicația legată de confruntarea fricilor lui de copil, pentru a găsi soluțiile de care are nevoie. A înțeles.
- După un timp, a formulat reflecția care m-a uluit cel mai mult din partea lui: „Nu moartea în sine a fratelui mi se pare cea mai dificil de dus, ci pierderea de reputație”. „Adică? Ce înseamnă <pierderea de reputație>?” „Adică oamenii încep să râdă și să vorbească, să îl respingă pe cel care e în situația aceasta. Asta cred ca e foarte greu de dus. Și oamenii nu ar trebui să o facă”. „Adică presiunea socială creează o problemă mai mare chiar decât dizabilitatea și decât moartea?” „Da, presiunea socială – asta e problema cea mai mare. Asta vreau să spun!”
„Trucul lui Patrick” a fost pentru noi o experiență bogată, intensă și plină de sens. Faptul că piesa durează doar o oră nu are nicio importanță. Povestea ei a continuat în noi, a lăsat urme, pentru că ne-am deschis în timpul spectacolului lăsându-l pe Patrick să ne tragă și pe noi în interiorul ei. Cu gingășie – cum spun eu -, cu compasiune – cum spune băiatul meu.
 |
| Scena finală, o contrapondere și o dezlegare plină de sens a piesei (Foto: Adi Bulboacă) |
Recomandarea mea: mergeți la „Trucul lui Patrick”, chiar împreună cu copiii. Pe 16-17 februarie a fost/este premiera. Urmăriți programările ulterioare la Teatrul de Comedie.
