Singurătate

Am vrut să ies pe munte azi.  Mi-e dor de pădure. De cum mă primește în mijlocul ei. Horă a vieții, mai cuprinzătoare decât…

– Mama, nu te mai grăbi atât, că nu mai vezi floricica asta frumoasă!
Mergeam grăbită sub un soare dogoritor, pe un drum de pământ galben, uscat, și plin de praf, care tăia ezitant o vegetație dezordonată, ciufulită de vânt, asprită de soare, dar multicoloră. În stânga, o pantă cu ciulini mov și ascuțiți care zgâriau cerul. În dreapta, stuful verde și bogat îmi conducea privirea spre fâșii de apă dulce și albăstruie.

”Bine că ai ajuns! Dar inimoasă mai ești, dragă!”
Era vineri seara, ora 11 fără 20, iar eu tocmai oprisem mașina în fața porții Casei Folea. Doamna Rodica ieșise în curte imediat ce apărusem eu pe ulița care cobora spre cabană. I-am răspuns la salut, râzând, în timp ce ea deja se ducea cu pași iuți înăuntru…