O amintire de la unul din turnee. Cred că eram pe aeroport, în salonul oficial. Încă nu mă tunsesem „garcon” 🙂 (Foto: Dan Marinescu)…
Iubire
-
-
„Oare câtă ploaie duc cu mine?”
Coboram de mai bine de două ore prin pădurile Coziei când mi-am pus întrebarea aceasta. Apa se furișa pe mine ca o pojghiță rece. Cucerise de multă vreme mai mult decât zonele expuse – mâinile și fața. Pe măsură ce pășeam, pantalonii se lipeau haotic de pielea mea ca niște ventuze lacome și reci. Pe sub geacă, tricoul mă îmbrăca totuși cu o umezeală caldă. -
– Mama, nu te mai grăbi atât, că nu mai vezi floricica asta frumoasă!
Mergeam grăbită sub un soare dogoritor, pe un drum de pământ galben, uscat, și plin de praf, care tăia ezitant o vegetație dezordonată, ciufulită de vânt, asprită de soare, dar multicoloră. În stânga, o pantă cu ciulini mov și ascuțiți care zgâriau cerul. În dreapta, stuful verde și bogat îmi conducea privirea spre fâșii de apă dulce și albăstruie. -
Îmi plac fânețele nespus de mult. Pline de foșnete, zumzete, culoare, fânețele îmi par niște lumi fermecate.
Cum se întind ele între cărări și drumeaguri, cuprind dealuri, coline și urcușuri de munte, leagă păduri, garduri de lemn înnegrit de ploi, par să fie, fiecare în parte, un univers în sine: unic, cu viața lui proprie, cu ritmul lui, cu zgomotele lui, cu fâșâiturile frenetice ale vântului sau… -
În mai puțin de o oră o să împlinesc 39 de ani… Din greșeală, inițial am scris 29. Pare așa un loc comun: să fugi de propria ta vârstă. Te minți singur că nu ai schimbat încă prefixul. Mai exact, un anumit prefix.
În urmă cu 10 ani mi s-ar fi părut enorm… așa, cam aproape de bătrânețe. Acum, nu simt vârsta, cum se spune. Probabil că anii atârnă în funcție de cum ne raportăm la ei și ce devenim noi pe măsură ce trece timpul.
-
L-am auzit adesea pe coregraful Gigi Căciuleanu vorbind despre ”nebunia” lui cu nebunii de la curțile regale – bufonii. Prima întâlnire cu ”bufonul” în viziunea celebrului coregraf a fost curând după preluarea comunicării spectacolelor semnate de Gigi Căciuleanu, la OMA Vision. Era undeva prin iarnă, iar artistul abia începuse să lucreze pentru ”Folia, Shakespeare & Co”.