Tulburătoare este orice călătorie prin labirintul neiubirilor si al iubirilor din viețile noastre, atunci când avem curajul să plecăm la drum și să-l continuăm până ajungem la capătul firului, indiferent de ce descoperim pe parcurs.
Tulburătoare este călătoria prin labirintul neiubirilor și al iubirilor din viețile personajelor care își împart vecinătatea, comunitatea, întâlnirile și destinul în „Instabil”, impresionantul roman de debut al Ruxandrei Burcescu.
Doi sunt cei care pleacă în călătorie, în „Instabil”. Mai întâi este Lorelei, o tânără veșnic nemulțumită și neîmpăcată, cumva prinsă între lumi – real și fantastic, oraș și sat, modernitate și ancestralitate, trup de bărbat și trup de femeie, uitare și neuitare, iubire și neiubire, conștiență și ne-conștiență, viață și moarte. Nu are vreun plan sau vreun scop. Are o chemare.
Vine din amintirea unei tandreți, a grijii pe care un vecin i le-a arătat, la un moment dat, și propria ei emoție pentru acel om. Emoțiile sunt nenumite, neclare, dar suficient de puternice și de bune ca să o facă să plece mai întâi de la muncă și, apoi, prin labirintul vieții, a familiei și a comunității sale, împotriva regulilor sociale și a celor impuse de mama sa.
Al doilea care pleacă în călătorie este cititorul. Dincolo de ce descoperă și înțelege Lorelei, cititorul află mai multe, vede o perspectivă mai largă, la nivel de comunitate extinsă și, în măsura în care poate, pornește el însuși în propriul său labirint interior, construit la intersecția dintre iubire și neiubire. Cum nu sunt un critic literar și nu scriu cronici, ci împărtășesc uneori experiențele unor cărți pe blogul meu, am să vorbesc despre mine.
Eu am fost genul de cititor care a plecat în călătoria din „Instabil”. Am găsit-o tulburătoare și intensă. În fiecare personaj, ca un blestem coborât din vremuri imemoriale, atât pe linie maternă, cât și sub presiunea comunității, m-a răscolit să văd cum se intersectează nevoia de iubire și de acceptare, neiubirea care sufocă și pervertește iubirea, violența.
Specificul românesc, atât de familiar, cu amestecul său de urban și rural, altoit cu fantasticul la care îi auzim adesea pe cei din jur făcând trimitere și către care mai plecăm și noi cu mintea, că doar așa suntem amprentați cultural, mi-a dat senzația că totul se întâmplă și aici și în altă dimensiune.
Însă cel mai mult m-a atins foamea disperată de iubire, sufocată în călușul neiubirii, atât la nivel individual, cât și la nivel de societate. Baba Sela spune că „așa e firea lucrurilor aici”. Unii dintre noi i-am spune traumă transgenerațională, cu riscul de a sărăci prin diagnosticul eliberator vitalitatea, umanitatea, tumultul, suferința, căutarea, aspirația care se ascund în povestea fiecăruia dintre noi, cei prinși într-o astfel de comunitate labirintică.
Ce facem cu ne-a fost dat în firea lucrurilor să fie e, în final, o alegere a fiecărui personaj, așa cum, în viață, e alegerea fiecăruia dintre noi. Lorelei „se întoarse și se îndreptă hotărâtă spre ieșire. Bătrâna o urmă încet, se opri în pragul casei și continuă să o privească cum se îndepărta printre copacii descărnați”.
În labirintul meu instabil
I-am găsit o forță introspectivă deosebită acestei cărți, dar nu știu dacă i-o poate simți oricine. Nu e o minimalizare ce scriu, doar nu vreau să generalizez propria mea experiență. În fond, reconstruim ce citim prin grila noastră interioară.
Eu mi-am retrăit prin unele dintre personaje propria mea luptă cu neiubirea și în căutarea iubirii; propria neînțelegere a ce se întâmplă și nevoia de a înțelege ce-mi vine de la ai mei, de la cei de dinaintea lor, din societate; strădania chinuitoare și eliberatoare uneori de a nu mai reproduce modelul moștenit și eșecurile de a mă elibera complet și rapid de programările primite, momentele multe și diverse când am dat-o în bară și le-am dat mai departe, cu toată neiubirea de sine ce a urmat când mi-am trăit vina a ce-am făcut, cu toată iubirea prin care am căutat să vindec, să repar, să reconstruiesc, să schimb; cu nesiguranța intrinsecă destinului uman – „Oare voi reuși?”.
Un gând cu care am rămas citind „Instabil” este legat de cât de important este ca mamele să-și vindece maternitatea, dacă vrem să simplificăm labirintul în care rătăcim cu toții, căutând să ne împlinim cumva în această viață. Iubirea maternă neîmplinită a Angelei, deși totală, se răsfrânge de altfel traumatizant, limitativ și agresiv asupra lui Lorelei.
Atât pentru această experiență personală, cât și pentru felul în care a construit povestea și a pus sub lupă o secțiune din societatea în care trăim – și în care mulți nu-și dau seama ce trăiesc din cauza ei -, i-am fost recunoscătoare Ruxandrei Burcescu pentru „Instabil”. Și nu am regretat că tensiunea cu care mi-am trăit cele 24 de ore până am dus-o la capăt a fost – și ea – profund tulburătoare.
Instabil, Ruxandra Burcescu – București: Humanitas, 2022
