M-am oprit din mers, am ridicat capul spre el și am zâmbit. Rezistase 24 de ore totuși cu stilul meu solitar de a urca pe munte, chiar dacă sunt cu mai mulți. ”Pot fi chiar mai vorbăreață de atât!”, am răspuns râzând.
![]() |
Pădurile de metal ale Builei. (Foto: OM) |
![]() |
Iz de primăvară (Foto: OM) |
![]() |
Goliciune cu surprize. (Foto: OM) |
![]() |
Stână descoperită de soare. (Foto OM) |
![]() |
Liniște în soare. (Foto OM) |
![]() |
Urcam, dar încă nu bănuiam câtă iarnă mai era pe Buila (Foto: OM) |
![]() |
Straturi și contrase. (Foto: OM) |
![]() |
Luminiș rece. Tot mai rece. (Foto OM) |
![]() |
Pacaleala: încă mai credeam că zăpada fugise din calea noastră (Foto: OM) |
![]() |
În tărâmul zăpezii. (Foto: OM) |
![]() |
Oameni scotocind apusul pe Buila (Foto: OM) |
![]() |
Făgărașul și Cozia (Foto: OM) |
![]() |
Oameni pe Buila. (Foto: OM) |
![]() |
Pregătiri pentru rendez-vous cu soarele la asfințit. (Foto: OM) |
![]() |
Si soarele se pregătea de rendez-vous (Foto OM) |
![]() |
Coborâre în tonuri reci (Foto OM) |
![]() |
Liniște. E loc pentru toată lumea (Foto: OM) |
![]() |
Oameni și munți (Foto: OM) |
Am învățat cât de puternic ești când reușești să lași oamenii liberi, să fie ei, așa cum sunt ei și cum aspiră ei să fie. Iar dacă faci ceva pentru ca ei să își atingă potențialul și să devină mai buni, e bine să o faci lăsându-le lor dreptul de a alege dacă urmează sau nu calea pe care o deschizi tu.
![]() |
Cât de liber poți lăsa oamenii să fie? (Foto OM) |
![]() |
Cam așa eram când începusem să înțeleg că era iarnă, totuși, pe Buila |