Un mesaj autentic: „The day we give in is the day we die!” Sursa Foto: Galerie Hotnews cu imagini de la cititori |
Sunt și eu unul dintre miile, sutele de mii, milioanele de oameni bulversați de tragedia din #Colectiv. Nu am pierdut pe niciun apropiat, dar mă simt de parcă i-aș fi cunoscut pe toți, toți ar fi fost ai mei și aș fi fost și eu acolo.
Este o rană în mine care se numește #Colectiv.
Pe măsură ce am citit poveștile lor de viață, am înțeles cât de mult erau ca mine și din cercul meu de oameni. Cu mulți dintre ei m-aș fi putut întâlni în oricare altă zi, la muncă, la teatru, la un concert, chiar dacă nu de rock. Acum nu mai am cum să mă văd cu ei, să-i cunosc direct, să râd cu ei, să mă enervez, să fac ceea ce facem cu toții în viața asta: să trăiesc alături de ei.
Este un gol în mine care se numește #Colectiv.
Apoi m-am uitat la vârsta lor. Nu e vorba doar că erau mulți apropiați de vârsta mea, dar fiul meu va fi de vârsta unora dintre ei peste doar câțiva ani. Foarte puțini. Mai puțini decât cei pe care i-a trăit până acum. Și va vrea să meargă la chefuri și în cluburi. Și va fi normal să vrea asta. Eu voi sta cu grijă, ca orice mamă, dar îl voi lăsa să meargă. Pentru că frica mea nu trebuie să îi înăbușe viața și libertatea lui. Și m-am cutremurat.
Este o frică în mine care se numește #Colectiv.
Mă obsedează suferința lor. Mă gândesc la cum au ars, cum s-a scurs peste ei acel material topit, la cum au căzut luptând să iasă la suprafață. Mă gândesc la șocul familiilor și prietenilor și la durerea de nedescris a celor din spitale… niște spitale care nu sunt dotate cu aparatura și produsele existente pe piața occidentală, care le-ar da mai multe șanse la supraviețuire.
Este o suferință în mine care se numește #Colectiv.
De la bun început, rațiunea mea a fost izbită de cauzele tragediei. Focul de artificii a fost doar picătura care a umplut paharul. Rugul de la Colectiv a fost de fapt pregătit în ani de zile de corupție, complicitate, submisivitate, de aroganță, de prostie, de iresponsabilitate, de egoism, de lăcomie. Putea arde oriunde. Putea fi oricare dintre noi, că suntem rockeri sau nu, că mergem la Enescu sau la un concert de manele. S-a aprins în #Colectiv.
Este un foc în mine care se numește #Colectiv.
Am revăzut zecile, sutele de situații cu care m-am confruntat de-a lungul vieții în care sistemul a încercat să mă ardă și să mă topească în colectivul cotidian, supus, care doar alimentează din propria lui viață, din propriile sale speranțe, din munca și din zbaterea lui, o armată de profitori și de interesați.
Am revăzut de câte ori am auzit: „Așa se face, Oana!”. Am simțit din nou presiunea pe conștiința mea – cred că am dezvoltat o reacție alergică și nervoasă la formula aceasta – când vedeam genul acela de privire care însoțea afirmația. O invitație să accept compromisul.
Am revăzut bârfele cu care m-am confruntat și blocarea proiectelor pe care le propuneam, pentru că nu intrasem în nicio gașcă, sau pentru că unii spuneau că sunt de partea nu știu cui, fără să se uite la valoarea propunerii mele.
Am revăzut lanțurile informale care se construiesc între oamenii care dețin puterea și cei interesați să fie în camarila lor, pentru acces la putere, la bani, la influență, la un statut și care fac din societatea românească un regim feudal tehnologizat.
Prea des oamenii care acced la funcții își construiesc un sistem de relații personale bazate pe datorii și loialități, hrănit cu privilegii și influență, în loc să fie un sistem de cooperare bazat pe responsabilități asumate și proiecte care să fie construite pentru interesul public.
Este o frustrare în mine care se numește #Colectiv.
Am revăzut una din scenele care au contribuit decisiv la plecarea mea din MAE. O scenă iconică: după ce am transmis o serie de analize și documente strategice, am fost chemată la ministru pentru o discuție. Am adus argumente raționale, am explicat, eram sigură – din nou – pe valoarea profesională a materialelor mele. Discuția s-a blocat când am ajuns la următorul schimb de replici:
– Eu vreau loialitate de la oameni.
– Vă spun și dvs. ce am spus și altor miniștri înaintea dvs, eu am o loialitate instituțională. Eu sunt director general al MAE și am statut de diplomat.
– Eu vreau loialitate personală, nu instituțională.
Nu sunt un om diplomat tot timpul și spun adesea verde în față ce cred. Atunci am arătat forma supremă de diplomație, mascându-mi disprețul: dacă până atunci îl privisem în ochi, când am auzit răspunsul acesta, am întors privirea în mod ostentativ în direcția opusă și am privit îndelung spre geam. Geamul era acoperit de o draperie. Am privit îndelung acea draperie, ca și cum ar fi fost un peisaj mirific. Era peisajul libertății mele de conștiință: eu nu îngenunchez în fața niciunui feudal. Apoi m-am întors spre el și am schimbat subiectul.
Rezultatul acestui refuz s-a văzut în timp. Nu am fost dată afară, ci am plecat singură, câteva luni mai târziu, pe fondul limitării puterii mele de acțiune și al șicanelor. Am plecat pentru că am o loialitate față de libertatea mea de conștiință. Am plecat elegant, pentru că văd o responsabilitate instituțională chiar și în actul de demisie.
Dar mi-am jurat să nu uit niciodată această discuție și modul în care m-a făcut să mă clarific pe mine, cu mine însămi. Și am simțit, din nou, cât de neputincioasă pot fi în fața lanțurilor informale din zona administrativă și politică. Și am simțit acest lucru și înainte de acest moment, dar și după aceea, când am promovat diverse proiecte sau aflam de lucruri care se întâmplă. Sau când vedeam cât trebuia să mă lupt pentru un proiect bun, de interes public.
Este o neputință în mine care se numește #Colectiv.
Și am văzut apoi cum micile complicități ale fiecăruia dintre noi, cum fiecare retragere în inacțiune, cum fiecare „lasă, merge și așa”, „nu poți face nimic”, „vezi-ți de ale tale”, „capul plecat, sabia nu taie” a contribuit la consolidarea acestui sistem care a topit în foc #Colectivul.
Și m-am uitat la corupția din sistemul medical și la mizeria cu care se confruntă medicii, atât pe parte de salarizare, cât și pe parte de dotări și de respect, la rețelele de influență și de putere feudală din spitalele românești, care înăbușă talentele și potențialul unor oameni extraordinari, dar și șansele la viață și la tratament uman pentru pacienți.
M-am uitat la ce se întâmplă în școli, unde copiii trebuie să supraviețuiască unei lupte de putere cu profesorii și unor manuale și programe neadaptate la secolul în care trăim, în care Biserica Ortodoxă are libertatea să traumatizeze copiii la nivel emoțional și să îi corupă la nivel rațional și moral cu ore și manuale de religie care fac îndoctrinare.
M-am uitat la atomizarea din societatea noastră, la cât suntem de rupți unul de celălalt, la cum nu ne auzim în viața de zi cu zi, cum nu ne respectăm unul pe celălalt, sau ne respectăm prea puțin, la cum nu avem încredere unul în celălalt, sau avem încredere prea puțin, la cum, prea des, nu reușim să facem echipă și să ne subordonăm unui interes comun. Și am văzut cum, în acest climat, rețelele corupte au profitat și s-au proliferat, ca niște alge care iau tot oxigenul. Și m-am uitat de câte ori am fost mințită pentru a lua niște decizii, sau mi s-au spus jumătăți de adevăr, la cât de des am fost cu toții mințiți ca să acceptăm compromisul și să mergem mai departe.
Și m-am uitat la aroganța politicienilor și a factorilor de decizie din administrație, la cum oamenii care trebuia să fie garanții morali ai mediului universitar au cauționat plagiatul, la micile negocieri pentru mari agende personale. Și am văzut din nou hăul enorm dintre societate și cei în funcții. Și am simțit cum mă inundă furia, pentru că, fără o bună parte din toate acestea, focul nu ar fi ars la Colectiv.
Este o furie în mine care se numește #Colectiv.
Un noiembrie în care ne-am reîndrăgostit de București. Sursa Foto: Galerie Hotnews cu imagini de la cititori. |
Și m-am uitat apoi cum mi-am proiectat toată viața mea, cu furiile, cu fricile, cu revoltele, cu luptele mele în focul de la #Colectiv.
Probabil fiecare dintre noi a făcut acest lucru și probabil că ce vedem în #Colectiv este oglinda unei lumi interioare pe care am ținut-o într-un fel sau altul ascunsă.
Poate același mecanism funcționează și pentru cei care văd în focul de la #Colectiv o pedeapsă a lui Dumnezeu împotriva unor sataniști. Poate că lumea lor se împarte între voința divină și inamicul său împielițat.
Probabil fiecare dintre noi a făcut acest lucru și probabil că ce vedem în #Colectiv este oglinda unei lumi interioare pe care am ținut-o într-un fel sau altul ascunsă.
Poate același mecanism funcționează și pentru cei care văd în focul de la #Colectiv o pedeapsă a lui Dumnezeu împotriva unor sataniști. Poate că lumea lor se împarte între voința divină și inamicul său împielițat.
Pentru minte însă lumea și viața, cu tot miracolul ei, au foarte multe nuanțe. Și cred că înainte de orice suntem OAMENI și tocmai de aceea avem liber arbitru. Avem responsabilități. Avem și libertăți și drepturi. Avem demnitate. Avem suflet. Avem trăiri. Avem emoții. Avem vieți, povești, vise și potențial. Și avem dreptul și nevoia de a ne împlini potențialul și de fi ce putem noi mai bine. Și avem datoria de a ne aduce o contribuție și de a face o diferență acolo unde trăim.
Și cred că avem dreptul de a nu fi prostiți tocmai acum când, în umbra focului de la #Colectiv și a durerii victimelor incendiului, vedem cum păpușarii sistemului fac în continuare ce au făcut și până acum.
Și mă întreb:
CE NEVOIE ARE PREȘEDINTELE SĂ CHEME LA DISCUȚII REPREZENTANȚII STRĂZII, CÂND ÎN PIAȚĂ AU IEȘIT TOCMAI CEI NEREPREZENTAȚI?
Cum poate un președinte care, prin Constituție, trebuie să unească să facă o invitație care dezbină?
Ce era atât de greu să facă o sinteză a solicitărilor formulate de oameni în piață, în online și pe Facebook, pentru a înțelege agenda publică, să devină el reprezentantul pieței în discuția cu partidele și să conducă discuțiile cu acestea astfel încât să ajungă la un set de măsuri care răspund nevoilor societății?
Și să nu râdem de invocarea Facebook: în aceste zile a devenit o adevărată agora, un spațiu public în care oamenii dezbat idei, propun agende, propun candidaturi de miniștri.
Cum e posibil să nu fi înțeles nici până în ziua de azi acești oameni că pe Facebook nu faci doar promovare și propagandă, ci trebuie să faci engagement și să discuți cu publicul. Că pe Facebook și în online, cu toți postacii și cu toate reclamațiile de închidere a unor conturi, este imposibil să mai controlezi discursul?
Cum e posibil să nu fi învățat acești oameni SĂ ASCULTE ce le spun oamenii? Să preia temele lor pe agenda politică?
Cum e posibil ca pe oamenii politici focul #Colectiv să nu-i fi trezit?
Cum e posibil să auzim în continuare gargara cu alegerile anticipate, dar fără delimitări de oamenii din funcții care au un bagaj pe zona de corupție, sau de prostie și să nu propunem o alternativă la focul din #Colectiv?
Ce-ar fi fost ca președintele – pe care l-au invocat toți nu la mișto, ci pentru că potrivit Constituției suntem într-o situație în care nu are voie să tacă și să stea – să vină cu un mesaj prin care preia agenda publică, tocmai pentru că și el a fost ales prin vot direct și mulți dintre oamenii din stradă sunt alegătorii lui (de voie sau de nevoie)?
Există așadar o nesiguranță în mine care se numește #Colectiv. Și este legată de viitor. De viitorul copilului meu, al meu și al țării mele.
Există însă și o speranță. Am auzit și am citit enorm de multe mesaje și mărturii ale unor oameni care, în urma focului de la #Colectiv, au decis să schimbe ceva în ei, acel ceva care să determine schimbarea în societate.
Mi se pare cea mai frumoasă promisiune de leadership la nivel individual pe care putem să ne-o facem. Și dacă cei care vom aplica această schimbare vom fi o masă critică, atunci vom genera o transformare în România. Atunci nu vom mai fi societatea care îl așteaptă pe Vodă salvatorul.
Atunci nu vom mai cauționa toate prostiile pe care le spune un politician care se încadrează în acest profil public.
Atunci vom fi o societate matură care își ține politicienii responsabili/ accountable pentru funcțiile și pentru puterea lor. Și ei vor învăța și vor începe să fie selectați pentru a face față acestui exercițiu de putere cetățenească.
Atunci nu vom mai cauționa toate prostiile pe care le spune un politician care se încadrează în acest profil public.
Atunci vom fi o societate matură care își ține politicienii responsabili/ accountable pentru funcțiile și pentru puterea lor. Și ei vor învăța și vor începe să fie selectați pentru a face față acestui exercițiu de putere cetățenească.
Există așadar în mine, ca în fiecare dintre noi, șansa de a nu se mai repeta focul de la #Colectiv!
Am plâns și am râs de la manifestările de generozitate, de solidaritate și de la emoția tulburătoare din aceste zile. Ce este vital este să nu pierdem această energie pozitivă, pe care am simțit-o și pe Facebook, în piață, în discuțiile cu prietenii și cu colegii mei.
Și nu, nu vreau să accept discursul potrivit căruia, dacă în piață vin agitatorii, sau dacă președintele nu are leadership-ul și inteligența necesare acestei perioade, dacă partidele rămân la certurile lor de mahala, sau la ipocrizia eternă, dacă ministrul Sănătății nu spune tot adevărul despre situația din spitalele unde sunt răniții, atunci trebuie să stingem acest foc al schimbării din noi.
Și nu, nu vreau să accept discursul potrivit căruia, dacă în piață vin agitatorii, sau dacă președintele nu are leadership-ul și inteligența necesare acestei perioade, dacă partidele rămân la certurile lor de mahala, sau la ipocrizia eternă, dacă ministrul Sănătății nu spune tot adevărul despre situația din spitalele unde sunt răniții, atunci trebuie să stingem acest foc al schimbării din noi.
Dacă facem acest lucru, le dăm din nou putere profitorilor sistemului corupt. Or puterea ne aparține nouă, cetățenilor!
Prin fiecare lucru pe care îl facem, prin valorile pe care le promovăm, prin ceea ce acceptăm să facem, sau prin ceea ce refuzăm să facem, prin ce discurs avem, sau ce tăceri afișăm, ne păstrăm puterea, sau o cedăm.
Există în noi o energie care se numește #Colectiv. Și este esențial ca această energie să rămână vie, indiferent de ce fac politicienii. Pentru că așa schimbăm lucrurile individual și #Colectiv. Și așa ne înfrângem și neputința.
Da, fiecare din noi poate să „rock this country”! Sursa Foto: Galerie Hotnews cu imagini de la cititori |
PS: Am folosit imagini de la cititorii Hotnews cărora le mulțumesc #Colectiv. Am văzut pe net imagini tulburătoare în aceste zile. Mi-ar fi fost greu să le aleg pe cele mai frumoase, dar presiunea timpului m-a forțat să mă opresc la acestea trei. Dacă autorul vreuneia din fotografii are o problemă cu preluarea imaginii sale în asociere cu această postare, rugămintea mea este să-mi scrie și o voi șterge.
PS 2: Am scris și De ce mă feresc de tăcerile Președintelui.
Cred că este o legătură între ce se întâmplă acum și ceva ce clasa politică și Președintele nu au învățat din Lecțiile alegerilor din 2014: aroganța puterii vs. puterea cetățeanului .
Dacă are sens, le poți spune și altora ce ai citit cu un SHARE: