educație copii

Anul acesta Crăciunul a fost cu dileme. Este prima oară în cei șapte ani ai băiatului meu când dilemele și-au făcut loc. Și nu simple, pe care le poți rezolva din două vorbe, ci din acelea grele…
Până acum Crăciunul a fost un amestec magic de așteptare, visare, dorință și bucuria împlinirii visului. Este ceva unic să trăiești bucuria unui copil care țopăie minute în șir lângă pom, la 6 dimineața, pentru că…

Am scris în august o postare lungă și revoltată, despre modul în care sunt perpetuate în reclame stereotipurile referitoare la femei. Articolul și reacția mea au pornit de la un vizual găsit pe facebook. A fost o reacție spontană, care a catalizat de fapt o trăire adunată în foarte mult timp și o serie de principii în care cred.

Când am deschis Facebook-ul ieri dimineață, un vizual care promova niște vitamine românești m-a lovit în plex: îl postase un colaborator într-un proiect, la rândul lui indignat.
O femeie tânără, drăguță, aranjată, îmbrăcată în fustă scurtă, dar cu un șorț de bucătărie pe deasupra, stă într-o poziție ca pe terenul de tenis de câmp, doar că în loc de rachetă ține o tigaie.

Am pornit spre Gura Portiței într-o duminică de sfârșit de iunie, după-amiază, după o adevărată tură făcută în cele 30 de ore precedente. Sâmbătă plecasem din București să duc câinele la Craiova, cu un ocol pe munte, până la Lacul Iezer și înapoi, și mă întorsesem acasă duminică dimineață.
Mi-am împachetat lucrurile în viteză, amețită de somn, încropind cel mai aiurit bagaj cu care am fost vreodată într-o excursie cu copilul meu, de când călătorim noi doi împreună.

Am urcat a doua zi după Paște până în Poiana Stânișoara, din Munții Cozia, iar de acolo ne-am dus mai departe, prin pădure, până la o cascadă sălbatică. Am prins o zi minunat de însorită, după ploile îndelungate și reci de până atunci. Băiatul meu a mers fără probleme până în poiană – mai urcase la fel și în urmă cu un an.

Când pleci pe munte, orice traseu are surprizele lui. Chiar și unul ușor, ca cel care duce de la Fântâna lui Botorog la Cabana Curmătura, în Piatra Craiului. Am vrut să-l fac sâmbăta trecută (22.03), într-o tură de o zi, dus-întors, cu fiul meu și cu cățelul.

Vremea superbă, vizibilitatea uluitoare și primăvara care dădea viață pădurii m-au făcut să fiu mai mult decât optimistă că vom putea să ajungem la cabană și să coborâm până să se lase noaptea, deși…

Am vrut să scriu iar despre Nepal, dar mi-au rămas cuvintele în București. Fiul meu le-a schimbat destinația cu un cadou.
Cadoul lui de 8 martie: o felicitare-cărticică, cum creează el de obicei pentru mașini, cu inimioare colorate și scris întortocheat, și o brioșă cu niște bombonele ca perlele (pe care le-a comparat cu biluțele homeopate).

Una din întrebările care apar în discuții, articole sau cărți de leadership și dezvoltare personală ne confruntă cu imaginea propriei morți: ”Ce vrei să scrie pe mormântul tău când vei muri?”. Sau, forma mai puțin concretă: ”Cum vrei să rămâi în memoria celorlalți după moarte?”.

Vinerea trecută, când eram într-un juriu pentru un program de leadership…

Privim adesea cu dor și cu nostalgie în trecut. Locuri unde am fost la un moment dat, lucruri pe care le-am făcut, experiențe pe care le-am avut, oameni pe care i-am întâlnit prind viață în amintirea noastră și ne cheamă puternic înapoi.

Ne bate inima energic, un nod ne leagă respirația în capul pieptului și regretăm că nu mai e ce-a fost. Este atât de intens…