 |
| Grătarul returnat fără cuvinte. (Foto: Oana Marinescu) |
Am scris în august o postare lungă și revoltată, despre modul în care sunt perpetuate în reclame stereotipurile referitoare la femei. Articolul și reacția mea au pornit de la un vizual găsit pe facebook. A fost o reacție spontană, care a catalizat de fapt o trăire adunată în foarte mult timp și o serie de principii în care cred. Printre acestea, se numără cel al egalității ca valoare umană între bărbați și femei, precum și cel al importanței educației, prin diverse canale, pentru împiedicarea sau continuarea stereotipurilor de orice fel.
Mă simt datoare să închei povestea cu un scurt articol, în continuarea acelei postări. Mă simt responsabilă față de cei care mi-au susținut poziția, față de cei care au citit materialul meu și față de cei pe care i-am implicat în protestul meu.
1. Am povestit cum am trimis grătarul cumpărat pe post de tigaie și scrisoarea mea unei companii pe care o găsisem pe net ca fiind producătoarea acelui medicament. După câteva zile am primit în plic trimis prin curier doar grătarul. Fără niciun cuvânt decât cele trecute la expeditor și destinatar, pe plic. am râs la propriu. Gestul putea fi interpretat în multe feluri și m-am și jucat cu interpretările în această perioadă care a trecut de atunci și în care nu am scris nimic.
Dar nu cred că are vreun rost să vorbesc despre presupunerile mele aici. Am luat tăcerea ca pe un dat în sine. M-am aflat într-una din acele situații în care tocmai absența cuvintelor a spus foarte multe despre ce a înțeles destinatarul din demersul meu.
2. Am avut în acea perioadă o discuție pe facebook cu cineva care mi-a spus că brandul respectiv fusese cumpărat de o altă companie, în urmă cu doi ani, iar managerul acesteia fusese informat în legătură cu faptul că luasem atitudine. A fost la un moment dat și o mențiune legată de o posibilă reacție a lui. Fără să știu câtă bază să pun pe acel comentariu și cum oricum nu eram într-o campanie propriu-zisă, am zis să mai verific și să mai aștept. Pe net, pe site-ul firmei care ar fi cumpărat brandul nu apărea nicio informație în legătură cu acesta. M-am dus în farmacie ca să verific din nou. Pe o cutie am găsit referințe despre o firmă care ar fi acum producătorul sau deținătorul brandului (sinceră să fiu nu mai țin minte formularea și nici nu am pretenția să fi făcut o investigație). Asadar, m-am gândit că este foarte posibil să fi greșit eu destinatarul protestului inițial.
3. Am asumat posibilitatea unei erori și am șters hashtag-ul cu numele companiei căreia m-am adresat initial de la postarea pe facebook. Dar am decis sa las povestea de pe blog si postarea aferentă de pe facebook, pentru că a fost o poziție de principiu, și să aștept câteva săptămâni ca să văd dacă deținătorul brandului chiar vrea să vorbească cu mine. Timpul de așteptare, este drept, s-a suprapus și cu o perioada extrem de aglomerată, în care nu am avut timp să mai scriu nimic.
Nu am fost contactată de nimeni – ceea ce nu mă surprinde, pentru spațiul nostru cultural. Însă da, recunosc, mă gândesc uneori cu tristețe că poate din cauza lipsei de răspuns și de deschidere pe acest subiect, vom vedea mai multe campanii care vând produse pornind de la stereotipurile de gen. Alteori, mă gândesc că poate am inspirat niște oameni și i-am făcut atenți la calul troian pe care îl reprezintă aceste stereotipuri pentru modelarea generațiilor viitoare.
Oricum, de cumpărat nu voi cumpăra niciodată vreun produs al acelui brand și voi avea grijă să evit alte medicamente ale companiei care pare să îl dețină.
