 |
| Un gest și un zâmbet de milioane. Sursa foto: Simona Halep |
Nu mă pricep la tenis. Așa că nu voi scrie despre tenis, chiar dacă postarea mea este legată de Simona Halep. Voi scrie despre noi, ceilalți. Cei de pe margine. Cei care ne uităm, mai mult sau mai puțin atent, la ce face acest om, la drumul lui.
În ultimele săptămâni, internetul s-a umplut de exuberanță, pe măsură ce apăreau știrile despre avansarea Simonei Halep în clasamentul mondial. În comparație cu bucuria și cu fericirea exprimate autentic de jucătoare, multe din comentarii păreau să vină din adâncurile frustrării noastre istorice.
Unii dintre noi par să se fi simțit în postura de mici cuceritori ai lumii, pe măsură ce Simona Halep se apropia de podium. Ca o revanșă a sorții, ca o mântuire a nedreptăților istorice. Nu am cucerit niciodată pe nimeni, ci am fost mereu cuceriți. Iar dacă nu am dat bir cu fugiții prin păduri, cel mult i-am înfruntat pe năvălitori, ca să salvăm ce putem. Mereu la marginea unor imperii, am fost adesea zonă de tampon și monedă de schimb în jocurile de putere de la nivel mondial. Astfel de experiențe istorice repetate lasă urme la nivelul psihicului colectiv.
De aceea poate ne-am și ales cu o matrice culturală mioritică din care nu reușim să evadăm, ca societate: ne acceptăm soarta și facem proiecții de salvare pe alții, dar nu acționăm și nu asumăm responsabilitatea propriei salvări și a propriei ridicări din mizerie.
 |
| Rezumatul unui meci dintr-o carieră. Sursa Foto: Simona Halep |
Acum Simona Halep a pierdut UN MECI. Era în semifinală, după ce mai câștigase un turneu în urmă cu o lună. Au apărut însă comentariile și titlurile despre ”eșec” și ”ratare”.
Dacă privești din perspectiva fantasmei unei revanșe istorice– să avem și noi o campioană care să cucerească lumea pentru noi și în locul nostru – poate că este vorba de un eșec și de o ratare. Dar este vorba de eșecul și de ratarea celor care se raportează astfel la sportivii și la toți oamenii excepționali care reușesc prin muncă, determinare, sacrificiu, vocație, leadership să ajungă la un nivel cu mult peste media națională și să fie recunoscuți în străinătate. Este vorba de ratarea și de eșecul unei fantasme.
Eu cred că, pierzând acest meci, Simona Halep va învăța o lecție despre ce are nevoie pentru a merge mai departe și pentru a deveni mai bună.
În plus, ne dă și nouă ocazia să învățăm câteva lecții despre ce avem noi nevoie pentru a crește, ca societate și ca oameni:
- Cum e să stai alături de un om care muncește și care luptă, pentru că tu crezi în munca lui, în lupta lui și în valoarea lui.
- Cum e să fii un susținător loial, pentru că este mai importantă loialitatea decât cinismul și sarcasmul.
- Cum e să recunoști meritele și efortul, pentru că sunt singurele care aduc succes și transformare.
- Cum e să încurajezi un om nu pentru ce-ți aduce ție – în acest caz satisfacția de a le arăta celorlalți ce pot românii –, ci pentru că îi înțelegi vocația și dedicația și vrei din tot sufletul tău ca acel om să-și atingă potențialul și să-și împlinească visul.
- Cum e să faci sacrificii, pentru a obține ce-ți dorești, în loc să cauți scurtături și aranjamente. (Reamintesc că, în timp ce unele femei își măresc diverse părți ale corpului pentru a cuceri portofele și notorietate, Simona Halep și-a micșorat bustul pentru a face performanță, iar mulți români cred că doar fraierii muncesc și că succesul se obține prin șmecherie.)
- Cum e să nu te dai bătut; să mergi înainte cu determinare și cu curaj.
Cred așadar că este o bună ocazie pentru noi să învățăm să-i recunoaștem în mod autentic pe ceilalți, să le recunoaștem meritele și lupta.
Iar apoi putem să transpunem această lecție și în viața noastră de zi cu zi. Putem să îi recunoaștem și să-i sprijinim și pe oamenii apropiați nouă sau cu care ne întâlnim ocazional în existența noastră, pentru ceea ce sunt ei, pentru ce fac ei bun, pentru visele și munca lor.
Să recunoaștem meritele în mod autentic înseamnă și să renunțăm la teamă: Dacă un sportiv pierde un meci, nu înseamnă că România a mai pierdut un război. Iar dacă în viața noastră întâlnim oameni care vor să fie buni sau au succes, nu înseamnă că noi nu mai avem cum să fim buni și apreciați pentru ce suntem noi.
Am scris acest text în semn de recunoaștere pentru Simona Halep, pentru munca și talentul ei. L-am scris cu bucurie, apreciere și încredere, chiar dacă nu mă pricep la tenis și nici nu-mi trăiesc viața așteptând din partea cuiva o victorie la nivel mondial, care să ne răzbune istoria și să arate lumii ce buni suntem noi ca popor.
 |
| In spatele unui steag e OMUL. Sursa Foto: Simona Halep |
1 Comment
Perfect adevarat.Logic,nuantat si…de bun simt.