Votez constant și conștientă că votul este responsabilitatea și dreptul meu de cetățean.
Votez informat, nu doar despre candidați, ci și despre politică, în general. Îmi place politica și îi înțeleg rostul. Am citit un pic și știu că „politică” nu vine de la cumetriile unse cu bani negri de pe Dâmbovița, ca să îmi fie scârbă de ea, ci de la „organizarea treburilor cetății” (polis), ca să aspir la normalitate.
Am votat mereu, inclusiv când a trebuit să pun ștampila pe Ion Iliescu, ca să nu iasă Vadim Tudor. Mi s-a strâns stomacul, dar am făcut-o, după o analiză atentă, în prealabil. A fost un vot tactic, desigur.
Am votat și în 2014, știind că este un vot împotriva zgomotului aroganței, fără să fiu convinsă că există substanță dincolo de tăcere. A fost alt vot tactic, desigur, dar și un vot al disperării.
Am votat și acum, la locale. Am stat îndelung să mă gândesc cum. Sunt un om de dreapta prin structură. Iubesc libertatea și o consider una din primele trei valori personale, care mă ajută să îmi construiesc viața. Dar nu mă regăsesc în oferta niciunui partid din România și nu cred în ce spun politicienii noștri. Știu însă că fără politicieni nu avem democrație.
Am decis în acest an să nu dau un vot tactic, pe modelul următor, chiar dacă mi-a fost cerut: „Votez cu partidul X, chiar dacă mie imi place mai mult oferta partidului y, pentru a-l împiedica pe Z, care are cea mai buna poziționare in sondaje, să câștige”.
Cred că, în anul 2016, cine a venit cu genul acesta de mesaje este infantil și iresponsabil. Partidele au avut la dispoziție timpul necesar și resursele pentru a-și face o echipă profesionistă, nouă. Au avut puterea politică pentru a corecta greșeala – la care au contribuit – privind modificarea cadrului legislativ pentru alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin.
Din păcate, disoluția diferențelor între stânga retrogradă și dreapta fără vlagă a atins un nivel nemaiîntâlnit în România anului 2016, iar senzația este că un grup foarte mic de oameni controlează agenda politică într-un mod asfixiant, alternanța la putere fiind doar o formă fără fond. Sunt aceleași chipuri, aceleași teme, aceleași metode. Iar atunci când nu merge cu vorba goală, cu cadoul electoral, cu cumetriile sistemice, modifică legea, pentru a-și consolida puterea politică și pentru a slăbi poziția și puterea cetățenilor.
Consider că legea privind votarea primarilor într-un singur tur de scrutin este un atentat structural la adresa statului de drept din România, de tipul celor care s-au produs în ultimii ani în Ungaria,care numai democrație nu mai e. Această lege limitează două drepturi fundamentale pentru o societate democratică: dreptul de a alege și dreptul de a fi ales.
Nu mă miră că niște politicieni au votat pentru a limita drepturile cetățenilor. Este doar nivelul următor după ce oricum în practică acționau prin diverse improvizații în acest sens. Doar că unii dintre ei au văzut că nu mai pot prosti lumea cu sacoșa și minciuna, așa că au zis să controleze lucrurile la nivel de sistem.
Consider, în acest context, că demersul jurnalistului Liviu Avram de a contesta legea la Curtea Constituțională și de a crea un mecanism și o campanie de informare pentru candidații la primării care pierd, trebuie apreciat și susținut. Este o lecție pentru noi toți, cetățenii, pentru că în final, democrația nu este un dat, chiar dacă se bazează pe un contract social. Sper să dea rezultate. Dacă nu, măcar să dea idei de schimbare pe viitor.
În acest condiții am decis să optez pentru un vot care dă putere. Știu că există un risc real ca cei pe care i-am votat să nu ajungă la funcția care să le dea puterea politică de a schimba ceva în București și în sectorul în care locuiesc – un sector care s-a lăsat condus de un general de mucava timp de atât de multe mandate, că mă apucă disperarea. Dar vreau să dau putere oamenilor diferiți din această campanie să vorbească în spațiul public. Și ca să nu văd exerciții de aroganță – „Ați luat două procente amărâte, tăceți din gură!” –, prefer să le dau nou-veniților pe scena politică resursele de a face opoziție puternică chiar dacă pierd alegerile.
Democrația nu este o aventură de o noapte. Nu se consumă în ziua votului și gata, apoi fiecare își vede de ale lui.
Democrația este o stare de spirit, la care noi, ca societate, nu am ajuns încă. Dar sunt unii oameni care au înțeles și au asumat-o și integrat-o în viața lor de zi cu zi. Așadar, am preferat să votez pentru oamenii care, chiar dacă nu vor obține mandatele pentru care candidează, vor putea să fie prezenți în spațiul public, ca o contrapondere la discursul arogant al purtătorilor de mopuri, de minciuni și de sloganuri obosite. Prefer ca vocea lor să aibă legitimitatea votului meu și a cât mai multe voturi posibile, decât să dau un vot tactic.
Este un vot în ciuda disperării și a oboselii cronice care ne înghit ca o mlaștină. Este un vot în ciuda prostiei agresive care domină discursul public. Este un vot în ciudafaptului că nu mă regăsesc în enorm de multe lucruri care se întâmplă în România. Dar este singurul vot care poate da putere, atunci când totul este împotriva mea, ca cetățean!
