Lecții învățate

Nu mă pricep la tenis. Așa că nu voi scrie despre tenis, chiar dacă postarea mea este legată de Simona Halep. Voi scrie despre noi, ceilalți. Cei de pe margine. Cei care ne uităm, mai mult sau mai puțin atent, la ce face acest om, la drumul lui.
În ultimele săptămâni, internetul s-a umplut de exuberanță, pe măsură ce apăreau știrile despre avansarea Simonei Halep în clasamentul mondial. În comparație cu bucuria și cu fericirea exprimate autentic de jucătoare…

Am vrut să scriu iar despre Nepal, dar mi-au rămas cuvintele în București. Fiul meu le-a schimbat destinația cu un cadou.
Cadoul lui de 8 martie: o felicitare-cărticică, cum creează el de obicei pentru mașini, cu inimioare colorate și scris întortocheat, și o brioșă cu niște bombonele ca perlele (pe care le-a comparat cu biluțele homeopate).

Una din întrebările care apar în discuții, articole sau cărți de leadership și dezvoltare personală ne confruntă cu imaginea propriei morți: ”Ce vrei să scrie pe mormântul tău când vei muri?”. Sau, forma mai puțin concretă: ”Cum vrei să rămâi în memoria celorlalți după moarte?”.

Vinerea trecută, când eram într-un juriu pentru un program de leadership…

Prima poartă de intrare în Nepal a fost în Kathmandu. Am aterizat, pe 23 octombrie, oarecum năucită după o noapte cvasi-polară în escală pe aeroportul din Doha. Habar nu aveam că era doar prima poartă și că urma să mai descopăr și chiar să mă îndrăgostesc de altele. Din clipa în care mi-am pus rucsacul în spate, în avion, mi-am mutat toată atenția pe ce aveam de făcut atunci, pe loc, pas cu pas, pentru a intra în Nepal.

Privim adesea cu dor și cu nostalgie în trecut. Locuri unde am fost la un moment dat, lucruri pe care le-am făcut, experiențe pe care le-am avut, oameni pe care i-am întâlnit prind viață în amintirea noastră și ne cheamă puternic înapoi.

Ne bate inima energic, un nod ne leagă respirația în capul pieptului și regretăm că nu mai e ce-a fost. Este atât de intens…

Dacă îmi spunea cineva anul trecut pe vremea aceasta că urma să merg în Himalaya în aproximativ opt luni, m-aș fi uitat la el cu ochi mari și înțelegători… În fond, și luatul pe arătură are grația lui.

Dar mai haios este când…

Când eram la școală, nu am fost o elevă slabă, dar nici o tocilară. Am avut o dificultate reală să rețin ceva la orele la care se cerea toceală. Neuronii mei parcă erau într-o rebeliune constantă și refuzau învățatul pe dinafară. Printre aceste ore se numărau geografia, istoria, biologia.

Rețineam însă diverse lucruri pe bază de asocieri și de imagini. Una din cele mai puternice impresii …

Am reușit să mă mobilizez să dau drumul acestui blog abia după ce am digerat una din cele mai puternice experiențe din viața mea: o călătorie în Nepal, între 21 octombrie și 12 noiembrie 2013. Din aceste zile, două săptămâni au fost de trekking.

Am făcut Circuitul Manaslu, ocolind masivul pe un traseu care îl înconjoară ca un brâu, cu cel mai înalt punct în trecătoarea Larkya, la 5130 de metri.