– Mama, nu te mai grăbi atât, că nu mai vezi floricica asta frumoasă!
Mergeam grăbită sub un soare dogoritor, pe un drum de pământ galben, uscat, și plin de praf, care tăia ezitant o vegetație dezordonată, ciufulită de vânt, asprită de soare, dar multicoloră. În stânga, o pantă cu ciulini mov și ascuțiți care zgâriau cerul. În dreapta, stuful verde și bogat îmi conducea privirea spre fâșii de apă dulce și albăstruie.
-
Îmi plac fânețele nespus de mult. Pline de foșnete, zumzete, culoare, fânețele îmi par niște lumi fermecate.
Cum se întind ele între cărări și drumeaguri, cuprind dealuri, coline și urcușuri de munte, leagă păduri, garduri de lemn înnegrit de ploi, par să fie, fiecare în parte, un univers în sine: unic, cu viața lui proprie, cu ritmul lui, cu zgomotele lui, cu fâșâiturile frenetice ale vântului sau… -
Cred că de când am început eu să citesc, am găsit zimbrilor un farmec aparte. Decupate din tărâmurile vrăjite, pe unde mai umblă și unicornii câteodată, și din picturile rupestre, aceste ierbivore uriașe au pentru mine puterea magică a poveștilor care mi-au îmbogățit copilăria.
Apoi, când băiatul meu avea trei ani și noi cuceream într-o vacanță, ca doi viteji, și Sarmisegetusza dacică și pe cea traiană, am mers să vedem bizonii din rezervația de lângă Deva. Pentru el a fost interesant. Eu le-am studiat forma cunoscută, constatând că ceva lipsea… -
Oricum l-ai lua, ”AFERIM!”, filmul regizat de Radu Jude și produs de Ada Solomon, este o provocare.
Provoacă în primul rând mitologia națională în dulcea sa visare despre spațiul mioritic și puritatea românească, o poveste în care ne îmbăiem metodic din școală – cu textele literare sau istorice din programă, cu profesorii care pun accent pe reproducerea informației și nu pe analiză… -
”Tu așa vorbăreață ești tot timpul?”
Rămăsesem ultima pe traseu, ca să fac niște fotografii. Plecaserăm pe la 11 dimineața (duminică, 18 ianuarie 2015) de la refugiul din Curmătura Builei, după o noapte petrecută acolo. Eram cu un grup de vreo 10-12 persoane, pe care îl întâlnisem pentru prima oară cu o zi înainte. -
Anul acesta Crăciunul a fost cu dileme. Este prima oară în cei șapte ani ai băiatului meu când dilemele și-au făcut loc. Și nu simple, pe care le poți rezolva din două vorbe, ci din acelea grele…
Până acum Crăciunul a fost un amestec magic de așteptare, visare, dorință și bucuria împlinirii visului. Este ceva unic să trăiești bucuria unui copil care țopăie minute în șir lângă pom, la 6 dimineața, pentru că… -
”Bine că ai ajuns! Dar inimoasă mai ești, dragă!”
Era vineri seara, ora 11 fără 20, iar eu tocmai oprisem mașina în fața porții Casei Folea. Doamna Rodica ieșise în curte imediat ce apărusem eu pe ulița care cobora spre cabană. I-am răspuns la salut, râzând, în timp ce ea deja se ducea cu pași iuți înăuntru…
În mai puțin de o oră o să împlinesc 39 de ani… Din greșeală, inițial am scris 29. Pare așa un loc comun: să fugi de propria ta vârstă. Te minți singur că nu ai schimbat încă prefixul. Mai exact, un anumit prefix.
În urmă cu 10 ani mi s-ar fi părut enorm… așa, cam aproape de bătrânețe. Acum, nu simt vârsta, cum se spune. Probabil că anii atârnă în funcție de cum ne raportăm la ei și ce devenim noi pe măsură ce trece timpul.
Îmi place Londra într-un fel aparte. Când am văzut-o prima oară, în 2002 sau 2003, m-a fascinat cu ținuta. Se prezenta ca o capitală de imperiu, păstrând amprenta trecutului vie în înfățișarea ei cotidiană, precum o doamnă din înalta societate care își arată rangul cu noblețe, doar pentru că este într-un fel anume, firesc și rafinat.
Anunțarea rezultatelor turului I de la prezidențiale a scuturat România ca o undă de șoc. Cei doi finaliști au devenit, în termeni de imagine, exponenții a două realități posibile pentru România, ca două drumuri, pe care noi alegem să o luăm în funcție de cum punem ștampila de vot, sau de decizia noastră de a veni sau nu la urne. Dincolo de emoție și de evenimente concrete, sunt câteva lecții…