Am scris în august o postare lungă și revoltată, despre modul în care sunt perpetuate în reclame stereotipurile referitoare la femei. Articolul și reacția mea au pornit de la un vizual găsit pe facebook. A fost o reacție spontană, care a catalizat de fapt o trăire adunată în foarte mult timp și o serie de principii în care cred.
-
Când am deschis Facebook-ul ieri dimineață, un vizual care promova niște vitamine românești m-a lovit în plex: îl postase un colaborator într-un proiect, la rândul lui indignat.
O femeie tânără, drăguță, aranjată, îmbrăcată în fustă scurtă, dar cu un șorț de bucătărie pe deasupra, stă într-o poziție ca pe terenul de tenis de câmp, doar că în loc de rachetă ține o tigaie. -
Am pornit spre Gura Portiței într-o duminică de sfârșit de iunie, după-amiază, după o adevărată tură făcută în cele 30 de ore precedente. Sâmbătă plecasem din București să duc câinele la Craiova, cu un ocol pe munte, până la Lacul Iezer și înapoi, și mă întorsesem acasă duminică dimineață.
Mi-am împachetat lucrurile în viteză, amețită de somn, încropind cel mai aiurit bagaj cu care am fost vreodată într-o excursie cu copilul meu, de când călătorim noi doi împreună. -
Am urcat a doua zi după Paște până în Poiana Stânișoara, din Munții Cozia, iar de acolo ne-am dus mai departe, prin pădure, până la o cascadă sălbatică. Am prins o zi minunat de însorită, după ploile îndelungate și reci de până atunci. Băiatul meu a mers fără probleme până în poiană – mai urcase la fel și în urmă cu un an.
-
L-am auzit adesea pe coregraful Gigi Căciuleanu vorbind despre ”nebunia” lui cu nebunii de la curțile regale – bufonii. Prima întâlnire cu ”bufonul” în viziunea celebrului coregraf a fost curând după preluarea comunicării spectacolelor semnate de Gigi Căciuleanu, la OMA Vision. Era undeva prin iarnă, iar artistul abia începuse să lucreze pentru ”Folia, Shakespeare & Co”.
-
Nu mă pricep la tenis. Așa că nu voi scrie despre tenis, chiar dacă postarea mea este legată de Simona Halep. Voi scrie despre noi, ceilalți. Cei de pe margine. Cei care ne uităm, mai mult sau mai puțin atent, la ce face acest om, la drumul lui.
În ultimele săptămâni, internetul s-a umplut de exuberanță, pe măsură ce apăreau știrile despre avansarea Simonei Halep în clasamentul mondial. În comparație cu bucuria și cu fericirea exprimate autentic de jucătoare… -
Am vrut să scriu iar despre Nepal, dar mi-au rămas cuvintele în București. Fiul meu le-a schimbat destinația cu un cadou.
Cadoul lui de 8 martie: o felicitare-cărticică, cum creează el de obicei pentru mașini, cu inimioare colorate și scris întortocheat, și o brioșă cu niște bombonele ca perlele (pe care le-a comparat cu biluțele homeopate).
Am studiat Științe Politice, la Universitatea din București, pentru că mi-a plăcut politica. Doar că eu am înțeles politica și i-am dat sens mergând la sursele grecești: organizarea treburilor cetății (Polis = cetate în Grecia antică).
Cred ca am o înțelegere destul de bună a spectacolului politic din România, oricât de departe este el de modelul din filosofia greacă, motiv pentru care am și decis să fac un pas înapoi, după experiența la Guvern.
Când pleci pe munte, orice traseu are surprizele lui. Chiar și unul ușor, ca cel care duce de la Fântâna lui Botorog la Cabana Curmătura, în Piatra Craiului. Am vrut să-l fac sâmbăta trecută (22.03), într-o tură de o zi, dus-întors, cu fiul meu și cu cățelul.
Vremea superbă, vizibilitatea uluitoare și primăvara care dădea viață pădurii m-au făcut să fiu mai mult decât optimistă că vom putea să ajungem la cabană și să coborâm până să se lase noaptea, deși…
Una din întrebările care apar în discuții, articole sau cărți de leadership și dezvoltare personală ne confruntă cu imaginea propriei morți: ”Ce vrei să scrie pe mormântul tău când vei muri?”. Sau, forma mai puțin concretă: ”Cum vrei să rămâi în memoria celorlalți după moarte?”.
Vinerea trecută, când eram într-un juriu pentru un program de leadership…