 |
| Agora altora. La noi e altfel. (Foto: Wikipedia) |
Am studiat Științe Politice, la Universitatea din București, pentru că mi-a plăcut politica. Doar că eu am înțeles politica și i-am dat sens mergând la sursele grecești: organizarea treburilor cetății (Polis = cetate în Grecia antică).
Cred ca am o înțelegere destul de bună a spectacolului politic din România, oricât de departe este el de modelul din filosofia greacă, motiv pentru care am și decis să fac un pas înapoi, după experiența la Guvern. Am mers atât de departe, încât, cu excepția unei analizelegate de războiul din vara lui 2012, am refuzat și să scriu despre viața politică de la noi.
Acum simt nevoia sa vorbesc, poate pentru că am privit prea mult. Nu vreau sa analizez – nu am ce -, ci doar să punctez o perspectivă, iar cine vrea să se gândească, să o facă. De aceea, am ales să scriu pe blogul meu personal.
Am citit în ultima vreme diverse scrisori deschise între cei care se consideră reprezentanți ai dreptei. Dincolo de figurile de stil folosite (unele de-a dreptul mitocănești), paranteze și detalii personale, (ascunse în tăcere cu complicitate câtă vreme a existat o colaborare), în esență, fiecare îi cere altuia să facă un pas în spate și să lase loc expeditorului, sau celui în numele căruia scrie (avem și un consilier prezidențial care s-a exprimat). Există o adevărată concurență pentru prim-plan – lucru de înțeles în viața politică – și pentru legitimitate.
Poți însă obține legitimitate spunându-i lui X sau lui Y să se dea la o parte?
Poți însă obține legitimitate doar dacă iei confirmarea de la acel personaj politic care își joacă în aceste luni ultimele replici din piesa mandatului său prezidențial?
Poți obține legitimitate doar cu acoperire media?
Închid ochii și parcă îi văd pe acești politicieni fluturându-și fiecare scrisoarea lui și declamându-i cu emfază frazele întortocheate, pline uneori de ură și adesea de dispreț. Sunt într-un spațiu public, care nu are nicio legătură cu agora greacă, unde se dezbăteau treburile cetății în democrația antică, ci cu praful bătucit al mahalalelor.
Pe margine stau ceilalți, care se uită, comentează, sau încearcă să-și vadă de viața lor – cu soluții mai mult sau mai puțin bune – nebăgați în seamă de expeditorii de scrisori deschise. Ei sunt cetățenii. Neputincioși și frustrați, dar singura sursă de legitimitate într-o democrație.
Iar printre ei sunt și cetățenii cu opțiuni de dreapta, cu care – așa cum arată sondajele de opinie și alegerile – reprezentanții dreptei nu reușesc să intre în legătură și să îi reprezinte. Tocmai de aceea, când în week-end a ieșit știrea legată de majorarea impozitelor, niciunul dintre adepții stilului epistolar nu a cerut Guvernului retragerea proiectului și nu a venit cu contra-argumente.
Cum poți rata o astfel de ocazie, dacă zici că vrei să reprezinți dreapta?
Prea prinși în jocul lor personal și în dependența de șeful statului, cei care vor să conducă dreapta nu au învățat să-și câștige capitalul electoral de la cetățeni, de la nevoile lor. Ei o caută la șeful statului sau decupând fraze și participând la emisiuni și evenimente care dau vizibilitate prin presă, dar mergând pe agenda mass-media.
Este tocmai ce a valorificat șeful statului luni seara, într-un ”reality show” la Cotroceni, organizat și transmis în stilul său, care a stârnit deja prea multe comentarii emoționale.
Și cei de pe margine cu ce se aleg de aici?
Cu spectacolul, care va continua, la fel de inutil ca și acele epistole. Pe banii lor însă. Deși pare că e gratis.
